ΣΤΑ ΜΑΥΡΑ ΝΤΥΜΕΝΗ Η ΠΑΝΑΓΙΑ
Σεπ 6th, 2011 | 
Filed under: Român (ROYMANIKA), εορτολογιο
ΟΜΙΛΙΑ ΜΗΤΡΟΠΟΛΙΤΟΥ ΦΛΩΡΙΝΗΣ π. ΑΥΓΟΥΣΤΙΝΟΥ ΚΑΝΤΙΩΤΟΥ
Γενέσιον τῆς ὑπεραγίας Θεοτόκου
8 Σεπτεμβρίου
ΣΤΑ ΜΑΥΡΑ ΝΤΥΜΕΝΗ Η ΠΑΝΑΓΙΑ
ΣΗΜΕΡΑ, ἀγαπητοί μου, εἶνε χαρμόσυνος θεομητορικὴ ἑορτή. Ἑορτάζουμε τὴ γέννησι τῆς ὑπεραγίας Θεοτόκου. Ποῖο εἶνε τὸ περιεχόμενο τῆς ἑορτῆς καὶ τί συναισθήματα μᾶς δημιουργεῖ;
* * *
Ὅπως ὅλοι οἱ ἄνθρωποι ἔτσι καὶ ἡ Παναγία ἀπὸ κάποιους ἦρθε στὸν κόσμο. Ποιός γεννήθηκε ἀπὸ βράχο; Κανείς. Ἀπὸ μιὰ μάνα κ’ ἕνα πατέρα γεννηθήκαμε ὅλοι. Καὶ ἡ Παναγία εἶχε γονεῖς· τὴ μητέρα της τὴν ἔλεγαν Ἄννα, τὸν πατέρα της Ἰωακείμ.
Ἦταν εὐλαβέστατοι ἄνθρωποι, ἀλλὰ ἄτεκνοι. Καὶ τότε ἡ ἀτεκνία ἐθεωρεῖτο ὄνειδος. Ὅποιος εἶχε παιδιά, αὐτὸς ἐθεωρεῖτο εὐτυχής. Ὅποιος εἶχε πολλὰ παιδιά (5, 6, 7, 8…), τὸν μακαρίζανε. Ἐκεῖνες ἦταν πατριαρχικὲς οἰκογένειες. Τώρα τὰ παιδιὰ τὰ θεωροῦν συμφορά. Γεννοῦν ἕνα, μετὰ βίας δύο, παραπάνω ὄχι, στόπ! Αὐτὸ εἶνε μιὰ κατάρα. Τὸ ἄτεκνο λοιπὸν ἐκεῖνο ἀνδρόγυνο παρακαλοῦσε τὸ Θεὸ μέρα – νύχτα νὰ τοὺς δώσῃ παιδί, γιὰ νὰ τοῦ τὸ ἀφιερώσουν.
Ποῦ σήμερα τέτοια μάνα! Δὲν ὑπάρχει πλέον διάθεσι προσφορᾶς. Σὲ λίγο καιρὸ τρία ἐπαγγέλματα θὰ σβήσουν· ὁ ἀστυνομικός, ὁ νοσοκόμος, καὶ ὁ κληρικός. Γιατί νὰ φυλάῃ ὁ ἀστυνομικὸς τὴν τάξι καὶ νὰ κινδυνεύῃ; γιατί νὰ ξενυχτᾷ ἡ νοσοκόμος κοντὰ στὸν ἄρρωστο καὶ νὰ μὴν πάῃ νὰ τραγουδήσῃ στὸ κέντρο νὰ μαζέψῃ χρῆμα; Καὶ κορόϊδο εἶνε ὁ ἄλλος νὰ γίνῃ παπᾶς, γιὰ νὰ τοῦ κάνουν στὸ δρόμο αἰσχρὲς χειρονομίες; Ὄχι. Θὰ ἐκλείψουν μερικὰ τέτοια ἀναγκαῖα ἐπαγγέλματα, καὶ αὐτὸ θὰ εἶνε σημάδι παρακμῆς.
Εἶχε λοιπὸν προχωρήσει πλέον ἡ ἡλικία τοῦ Ἰωακεὶμ καὶ τῆς Ἄννας. Μπορῇ ἀπὸ ἕνα κούτσουρο νὰ βγῇ λουλούδι κι ἀπὸ ἕνα ξερὸ βράχο νὰ βγῇ κρίνος; Ἄλλο τόσο μπορεῖ ἀπὸ μιὰ στεῖρα γυναῖκα νὰ βγῇ τὸ ἄνθος ποὺ λέγεται παιδί. Ὅ,τι εἶνε τὸ ἄνθος στὴ φύσι κι ὅ,τι εἶνε ἕνα ἀστέρι στὸν οὐρανό, αὐτὸ εἶνε τὸ παιδὶ μέσα στὴν οἰκογένεια· δίνει παρηγοριά, χαρὰ καὶ ἀγαλλίασι.
Παρακαλοῦσαν τὸ Θεὸ νὰ τοὺς δώσῃ παιδί, γιὰ νὰ τοῦ τὸ ἀφιερώσουν. Ποιά μάνα, ὅταν γεννάῃ ἀγοράκι, λέει «Θεέ μου, ἀξίωσέ με νὰ τὸ ἀφιερώσω, νὰ γίνῃ ἕνας παπᾶς, νὰ γίνῃ ἕνας καλόγερος»; Μηχανικός, γιατρός, δικηγόρος νὰ γίνῃ, αὐτὰ θεωροῦνται μεγάλα. Παπᾶς;… Πῆγα κάποτε σὲ χωριὰ πέρα ἀπ’ τὸν Ἁλιάκμονα, στὰ Χάσια, ἐκεῖ ποὺ ὑπῆρχαν κλέφτες στὰ βουνά. Ἐκεῖ ὅταν γεννιόταν ἀγοράκι, οἱ γειτόνισσες εὔχονταν· «Κυρὰ Μαρία, νὰ σοῦ ζήσῃ, νὰ γίνῃ καπετάνιος!…». Ἂν τὸ παιδάκι ἀρρώσταινε καὶ κινδύνευε νὰ πεθάνῃ, τότε ἔλεγαν· «Ἂς ζήσῃ, κι ἂς γίνῃ καὶ παπᾶς». Καταλάβατε; τὸ πρῶτο ἦταν νὰ γίνῃ καπετάνιος, τὸ τελευταῖο ἦταν νὰ γίνῃ παπᾶς. Καὶ σήμερα ποιός πατέρας ἢ μάνα θεωροῦν καμάρι ν’ ἀφιερωθῇ τὸ παιδί τους στὸ Θεό;
Ὁ Ἰωακεὶμ καὶ ἡ Ἄννα ὅμως ἦταν εὐσεβεῖς καὶ εὐγενεῖς. Γι’ αὐτὸ ὅταν ὁ Θεὸς τοὺς χάρισε ἕνα χαριτωμένο κοριτσάκι, τὸ ὠνόμασαν Μαρία καὶ τὸ ἀφιέρωσαν στὸ Θεό. Τί σημαίνει τὸ ὄνομα Μαρία; Πολλὲς γυναῖκες ἔχουν τὸ ὄνομα αὐτό, ἀλλὰ δὲν ξέρουν τί σημαίνει. Μαρία εἶνε ἑβραϊκὴ λέξι καὶ σημαίνει «δέσποινα», «κυρία». Ὄχι κυρία νομάρχου, κυρία εἰσαγγελέως, κυρία προέδρου, κυρία φρουράρχου· τίποτε ἀπ’ αὐτά. Ἀλλὰ Δέσποινα τοῦ κόσμου, Δέσποινα τῶν ἀγγέλων, ὄντως Κυρία. Αὐτὸ εἶνε ἡ Παρθένος Μαρία.
* * *
Σήμερα λοιπὸν εἶνε παγκόσμιος χαρὰ ἐπὶ τῇ γεννήσει τῆς ὑπεραγίας Θεοτόκου. Ποιοί χαίρουν μὲ τὴν ἑορτὴ τῆς Παναγίας μας; Χαίρει ἡ ἁγία Τριάς, Πατὴρ Υἱὸς καὶ ἅγιον Πνεῦμα, διότι βρέθηκε ἡ μόνη ἀξία γιὰ νὰ βαστάσῃ στὰ σπλάχνα της τὸν Λόγο τοῦ Θεοῦ, βρέθηκε τὸ δοχεῖον τὸ καθαρόν, ἡ ὑπερευλογημένη Θεοτόκος. Χαίρουν καὶ θαυμάζουν οἱ ἄγγελοι, γιατὶ βλέπουν ἕνα πλάσμα τῆς γῆς νὰ ὑψώνεται πάνω ἀπὸ τὶς νεφέλες καὶ τὰ ἄστρα τοῦ οὐρανοῦ καὶ νὰ γίνεται «τιμιωτέρα τῶν χερουβὶμ καὶ ἐνδοξοτέρα ἀσυγκρίτως τῶν σεραφίμ»· χαίρει ἰδίως ὁ ἀρχάγγελος Γαβριήλ, ποὺ εὐηγγελίσθη σ᾿ αὐτὴν τὸ «χαῖρε» (Λουκ. 1,28). Χαίρουν οἱ προφῆται, ἀπὸ τὸν Ἠσαΐα ποὺ τὴν ἀνήγγειλε πρὸ 800 ἐτῶν μέχρι τὸν τίμιο Πρόδρομο ποὺ τὴν καλωσώρισε μὲ σκιρτήματα ἀπὸ τὴν κοιλιὰ τῆς μητέρας του. Ἀγάλλονται οἱ δίκαιοι τῆς παλαιᾶς διαθήκης, ποὺ τὴν περίμεναν ἐπὶ αἰῶνες. Χαίρει ὁ κόσμος ὅλος, ἀναθαρροῦν οἱ ἁμαρτωλοὶ ποὺ βλέπουν ὅτι ἦρθε ἡ λύτρωσί τους.
Ὅλοι χαίρουν. Ἀλλὰ ἡ ἴδια ἡ Παναγία; Ἡ ἰδια ἡ Παναγία δὲν χαίρει. Εἶνε θλιμμένη. Ἂν μπορούσαμε νὰ τὴ δοῦμε, θὰ τὴ βλέπαμε ντυμένη στὰ μαῦρα νὰ κλαίῃ, καὶ τὰ δάκρυά της νὰ πέφτουν ἀπὸ τὸν οὐρανὸ κάτω στὴν ἁμαρτωλὴ γῆ. Γιατί δὲν χαίρει ἡ Παναγία;
⃝ Πῶς νὰ χαίρῃ; Λυπᾶται πρῶτα-πρῶτα, διότι ὑπάρχουν στόματα ἀκάθαρτα καὶ ἀπαίσια, γεννήματα ἐχιδνῶν, ποὺ βλαστημᾶνε τὸ ὄνομά της μέρα – νύχτα. Καμμιά γυναίκα, ὁσοδήποτε ἁμαρτωλὴ καὶ νά ᾿νε, δὲν ὑβρίζεται ὅσο ὑβρίζεται ἡ Παναγία μας ἀπὸ τὰ στόματα τῶν Ἑλλήνων! Νὰ σᾶς πῶ ἕνα φοβερὸ πρᾶγμα; Ὁ Θεὸς νὰ μᾶς ἐλεήσῃ! Πέρα ἀπὸ τὸν Ἕβρο χιλιάδες Τουρκαλᾶδες εἶνε ἕτοιμοι νὰ μᾶς κόψουν μὲ τὰ σπαθιά, χιλιάδες Τοῦρκοι στρατιῶτες λυσσοῦν νὰ μᾶς σκοτώσουν μὲ τὰ ὅπλα. Ἀπ᾿ ὅλους αὐτοὺς οὔτε ἕνας, οὔτε ἕνας, δὲ βλαστημάει τὸν Ἀλλάχ! Νὰ προχωρήσω; Ἔρχονται στὸ γραφεῖο μου στρατιῶτες ἀπὸ τὴν Ἀλεξανδρούπολι, τὴν Κοζάνη καὶ ἀλλοῦ, καλὰ παιδιά, ποὺ πιστεύουν στὸ Θεό. Καὶ φρίττουν καὶ κλαῖνε καὶ μοῦ λένε· «Θὰ μᾶς τιμωρήσῃ ὁ Θεός. Ἀπ᾿ τὸ πρωῒ μέχρι τὸ βράδυ μικροὶ καὶ μεγάλοι βλαστημᾶνε». Πῶς νὰ μᾶς ἐλεήσῃ ὁ Θεός; Ὁ Τοῦρκος δὲ βλαστημάει τὸν Ἀλλάχ, κι ὁ Ἕλληνας στρατιώτης νὰ βλαστημάῃ τὰ θεῖα, καὶ κανείς νὰ μὴ διαμαρτύρεται! Τολμάει κανεὶς νὰ ὑβρίσῃ κάποιον ἀπὸ τοὺς ἑκάστοτε ἄρχοντες; Ποιός; Ἄ, εἶνε μεγάλοι ὅλοι αὐτοί, καὶ μικρὸς ὁ Χριστός! Γι’ αὐτὸ εἶνε ντυμένη στὰ μαῦρα ἡ Παναγιά. Θρηνεῖ γιὰ τὶς βλαστήμιες. Καὶ ὄχι μόνο τῶν ἀνδρῶν ἀλλὰ τελευταίως καὶ τῶν γυναικῶν. Ὣς τώρα ξέραμε, ὅτι οἱ γυναῖκες τοὐλάχιστον δὲ βλαστημοῦν· τώρα μαθαίνω καὶ φρίττω, ὅτι καὶ οἱ γυναῖκες χυδαιολογοῦν καὶ βλαστημοῦν. Αὐτὸ δὲν τὸ περίμενα. Ἔτσι καταντήσαμε τὸ πιὸ βλάστημο ἔθνος στὰ Βαλκάνια καὶ στὸν κόσμο ὅλο.
⃝ Ἡ Παναγία κλαίει ἀκόμη γιὰ τὴ φθορὰ τοῦ γυναικείου γένους. Ἕνας ἄλλος τύπος γυναικὸς ἐπικρατεῖ, ξένος πρὸς τὸν χαρακτῆρα τῆς ὀρθοδόξου Ἑλληνίδος. Εἶνε ἡ γυναίκα μὲ τὸ παντελόνι, ἡ γυμνή, μὲ τὸ τσιγάρο, μὲ τὰ βαμμένα νύχια καὶ τὰ κομμένα μαλλιά, ποὺ ἄφησε τὸ σπίτι καὶ τὰ παιδιά της καὶ συχνάζει ἀδιάντροπη στὰ κέντρα. Θρηνεῖ ἡ Παναγιά μας γιὰ τὴν ἐγκατάλειψι καὶ διάλυσι τῆς οἰκογενείας, γιὰ τὶς πορνεῖες, τὶς μοιχεῖες, τὰ διαζύγια, γιὰ ὅλα τὰ κακὰ ποὺ ἔχουν ἐξαπλωθῆ γύρω μας.
⃝ Ντυμένη λοιπὸν στὰ μαῦρα ἡ Παναγιὰ γιὰ τὶς βλαστήμιες τῶν ἀντρῶν, γιὰ τὴ διαφθορὰ τῶν γυναικῶν, καὶ ἀκόμη γιὰ τὸ μεγάλο ἔγκλημα τῶν ἐκτρώσεων. Ἂν ἤμουν εἰσαγγελεὺς καὶ ἀστυνομία, θὰ ἔκανα ἔρευνα στὶς γυναικολογικὲς κλινικὲς καὶ θά ᾿βρισκα – τί θά ᾿βρισκα· τὰ κομματιασμένα ἔμβρυα ποὺ πετοῦν στοὺς ὀχετούς! Πόσα παιδάκια; 400.000 τὸ ἔτος! Ἀκοῦτε; 400.000! Γι’ αὐτὸ σβήνουμε ὡς ἔθνος. Στὴν Τουρκιὰ νά παιδιά, στὴν Ἀλμπάνια νά παιδιά… ᾿Εμεῖς μὲ τὶς ἐκτρώσεις ἔχουμε τὰ λιγώτερα παιδιά. Πλουτίσανε οἱ ἀθεόφοβοι γυναικολόγοι· παιδὶ καὶ λίρα, ἔκτρωσι καὶ λίρα. Μολύναμε τὴ γῆ μας μὲ ἀθῷο αἷμα! Κλαίει ἡ Παναγιὰ γιὰ τὴν ἀθλιότητά μας.
⃝ Ντυμένη τέλος στὰ μαῦρα ἡ Παναγιὰ – γιατί; Γιατὶ πολλὲς ἐκκλησίες της, πέρα στὶς ἀλύτρωτες πατρίδες, ὅπως λ.χ. στὴν Κύπρο, δὲν λειτουργοῦν σήμερα. Πλῆθος ἐκκλησιὲς παντοῦ, μέσα σὲ χωριά, πάνω σὲ ὑψώματα, δίπλα σὲ ἀκρογιάλια, ὄμορφες ἐκκλησιές, μνημεῖα τέχνης αἰώνων, ἀφιερωμένες στὸ ὄνομα τῆς Παναγίας (ἄλλη στὸ Γενέσιο, ἄλλη στὴν Κοίμησι, ἄλλη στὸν Εὐαγγελισμὸ κ.λπ.), μένουν σήμερα κλειστές, ἢ εἶνε γκρεμισμένες καὶ βεβηλωμένες· μὲ τσακισμένους τοὺς σταυρούς, μὲ κλεμμένα ἢ πεταμένα τὰ ἅγια δισκοπότηρα, μὲ ἀναποδογυρισμένες τὶς κολυμβῆθρες, μὲ σπασμένες ἢ μουτζουρωμένες τὶς εἰκόνες, μὲ τοὺς τάφους ἀτιμασμένους… Ντυμένη στὰ μαῦρα ἡ Παναγιὰ κλαίει. Κλαίει γιὰ μᾶς, κλαίει γιὰ τὴν Κύπρο, κλαίει ἡ γλυκειά μας Μάνα γιὰ ὅλο τὸν κόσμο.
* * *
Ἂς προσευχηθοῦμε, ἀγαπητοί μου, σήμερα. Ἂς κρατήσουμε τὴν πίστι μας. Ἂς κλειστοῦμε στὰ σπίτια μας καὶ ἂς κλάψουμε κ᾿ ἐμεῖς μαζὶ μὲ τὴν Παναγία. Σὰν ἁμαρτωλοὶ ἐμεῖς ἂς θρηνήσουμε γιὰ τὰ ἁμαρτήματά μας. Κι ἂς πάρουμε μιὰ ἀπόφασι· νὰ ζήσουμε σύμφωνα μὲ τὸ θέλημα τοῦ Υἱοῦ της τοῦ ἠγαπημένου, γιὰ νὰ ἔχουμε τὴν εὐλογία καὶ ὡς ἄτομα καὶ ὡς οἰκογένειες καὶ ὡς ἔθνος· ἀμήν.
† ἐπίσκοπος Αὐγουστῖνος
(Ομιλία του Μητροπολίτου Φλωρίνης π. Αυγουστίνου Καντιώτου στον Ιερό ναὸ του Αγίου Παντελεήμονος Φλωρίνης 7-9-1974 ἡμέρα Σάββατο βράδυ)
_________
ΣΕΡΒΙΚΑ
______
Септембар, Рођење Пресвете Богородице
У ЦРНО ОДЕВЕНА БОГОРОДИЦА
Данас, драги моји је радостан богомајчински празник. Славимо рођење Пресвете Богородице. Која је суштина празника и каква осећања буди у нама?
* * *
Као и сви други људи и Богородица је на овај свет дошла од некога. Ко се родио од стене? Нико. Од једне мајке и од једног оца смо сви рођени. Богородица је имала родитеље. Мајка се звала Ана а отац Јоаким.
Они су били јако побожни људи, али бездететни. У оно време бездететност је сматрана несрећом. Ко је имао децу, сматран је срећним. Ко је имао више деце (5,6,7,8…), сви су га благосиљали. Онда су биле патријархалне породице. Данас се деца сматрају несрећом. Роде једно, на силу двоје, а више не, стоп! Бездететни родитељи су молили Бога дан-ноћ да им подари дете да би му га посветили. Где данас да нађемо такву мајку! Не постоји данас више такво расположење за давањем. Ускоро ће три професије нестати. А то су полицајац, болничар и свештеник. Зашто да полицајац чува ред, и да долази у опасност, зашто да болничар бди целу ноћ поред болесника, боље да иде у неки ноћни клуб и пева, згрнуће доста пара.
А други је предмет исмејавања да буде свештеник, да би му на улици показивали ружне хирономије? Не. Нестаће неколико тако неопходних професија и то ће бити знак напретка.
Остарили су Јоаким и Ана. Да ли може из једног пања да изађе цвет или из једне суве стене да изникне љубичица? Још мање из једне неплодне жене може да изађе цвет који се зове дете. Оно шта је цвет у природи и шта је звезда на небу, то је дете у породици, даје утеху, радост и весеље. Они су молили Бога да им дарује дете, да би му га посветили. Која мајка, када роди дечака, каже: «Боже мој, удостој ме да га посветим да постане свештеник или монах»? Механичар, лекар, правник ће бити, то се сматрало великим. Свештеник?… Путовао сам једном у неко село иза Алиакмона, у Хаси, тамо су постојали крадљивци у брдима. Тамо када се рађао дечак, комшинице су благосиљале· «Госпа Марија, нек ти је жив, нек постане капетан!…». Да ли разумете? Први благослов је био да постане капетан а задњи да постане свештеник. И данас који отац или мајка сматра својим поносом да посвете своје дете Богу?
Јоаким и Ана су били побожни и часни људи. Зато им је Бог подарио једну веселу девојчицу, назвали су је Марија и посветили су је Богу. Шта значи име Марија? Многе жене имају то име, али не знају шта оно значи. Марија је јеврејска реч и значи «господарица», «госпа». Не значи госпођа градоначелника, госпођа судије, госпођа председника, госпођа официра, ништа од тога. Значи Господарица света, Господарица анђела, заиста Госпа. То је Дјева Марија.
* * *
Данас је светско славље поводом рођења Пресвете Богомајке. Ко се радује празнику наше Богородице? Радује се света Тројица, Отац, Син и Свети Дух, јер је пронађена једина достојна да понесе у својој утроби Реч Божију, пронађен је чисти сасуд, преблагословена Богомајка. Радују се и диве се анђели, је виде једно земаљско створење да се уздиже до облака и звезда небеских и постаје «часнија од херувима и славнија од серафима»· радује се и арханђел Гаврило, који јој је објаво «радуј се» (Лука. 1,28). Радују се пророци, од Исаије који је најавио пре 800 година па до часног Претече који је поздравио из мајчине утробе. Радују се праведни старог завета, који су је очекивали вековима. Радује се цео свет, охрабрују се грешници видећи да је стигло њихово избављење. Сви се радују. А Богородица? Да ли се она радује? Она је ожалошћена. Када бисмо могли да је видимо, видели бисмо да је обучена у црно и да плаче, а њене сузе да падају са неба доле на грешну земљу. Зашто се не радује Богородица?
Како да се радује? Жали пре свега, јер постоје нечиста уста и одурна, породи аспидини, који хуле на њено име дан-ноћ. Ни једна жена, колико и грешна да је, не псује се колико се псује наша Богородица из уста Грка(Срба)! Рећи ћу вам једну страшну ствар. Бог нек нам се смилује! Иза Евра око хиљаде Турака су спремни да нас покосе са њиховим мачевима, а хиљаде Турака са оружјем једва чекају да нас побију. Од свих њих ни један, ни један, не псује Алаха! Да наставим?Долазе у моју канцеларију војници из Александропоља, из Козанија и из других места, добра деца, која верују у Бога. Они се грозе и плачу говорећи ми.· «Бог ће нас казнити. Од јутра па до вечери мали и велики псују». Како да нам се смилује Бог?Турчин не псује Алаха, а Грчки војник да псује божанско, и нико да не протествује! Да ли се усуђује неко да псује некога од постојећих владара? Ко? А не, они су велики а Христос је мали! Зато је обучена у црно Богородица. Жали због псовки. И не само мушкараца, али и у последње време жена. До, сада смо бар знали да жене не псују, а сада сам чуо и грозим се, да и жене говоре ружне речи и да псују. То нисам очекивао. Тако да смо доживели да смо најхулнија нација на Балкану и на целом свету.
⃝ Богородица плаче и због пада женског рода. Данас влада један други тип жене, супротан опису православне Гркиње. То је жена у панталонама, обнажена, са цигаретом, са намазаним ноктима и одсеченом косом, која је напустила своју кућу и децу и цео дан се налази по разним центрима забаве. Жали наша Богородица због напуштања и раздора породице, због ванбрачних заједница, због прељубе, због развода, због свих зала која су се одомаћила код нас
⃝ Обучена је у црно Пресвета због псовки мушкараца и због посрнућа жена, а посебно због великог злочина који се назива чедоморство. Да сам судија или полицајац, вршио бих истраживања на гинеколошким клиникама и проналазио бих шта– шта бих проналазио· да искомадане ембрионе бацају у одводе за канализацију !Колико деце? 400 на годину! Чујете ли! 400! Зато се гасимо као народ. У Турској има деце, у Албанији има деце… А ми са чедоморствима имамо најмање деце. Обогатили су се незнабожни гинеколози , деца и паре, чедоморство и паре. Нечисте паре. Загађујемо нашу земљу са недужном крвљу! Плаче Богородица због наше духовне пропасти.
⃝ На крају обучена у црно Богородица – зашто? Зато што многе њене цркве, у неизбављеним домовинама, као нпр. Кипар, не служе данас. Мноштво цркава свуда, у селима, на узвишењима, поред обала, лепе цркве, споменици вековних техника, посвећене у име Пресвете Богородице (неке Рођењу, неке Успењу, неке Благовестима итд.) остају данас затворене или су порушене и похаране са поломљеним крстовима, са покраденим и побацаним светим чашама, крстионицама са поломљеним и измуљаним иконама, са обешчашћеним гробовима… Обучена у црно Пресвета плаче. Плаче због нас, плаче за Кипром, плаче наша слатка Богомајка за целим светом. Помолимо се драги моји, данас. Задржимо нашу веру. Затворимо се у своје куће и плачимо и ми заједно са Пресветом. Као грешници ми да жалимо због својих сагрешења. И донесимо одлуку да живимо сагласно са вољом њеног вољеног Сина, да бисмо имали благослов као особе и породице и као народ. Амин.
† ἐπίσκοπος Αὐγουστῖνος
(Ομιλία του Μητροπολίτου Φλωρίνης π. Αυγουστίνου Καντιώτου στον Ιερό ναὸ του Αγίου Παντελεήμονος Φλωρίνης 7-9-1974 ἡμέρα Σάββατο βράδυ)
(Говор Митрополита Флорине о. Августина Кандиота у Светом храму Светог Пантелејмона у Флорини 7-9-1974 у Суботу увече)
______________
ΣΤΑ ΡΟΥΜΑΝΙΚΑ
_______________
PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA
NAŞTEREA PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
– 8 SEPTEMBRIE –
PREASFÂNTA ÎMBRĂCATĂ ÎN NEGRU
Astăzi, iubiţii mei, este o sărbătoare de bucurie a Maicii lui Dumnezeu. Sărbătorim Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Care este conţinutul sărbătorii şi ce simţăminte ne trezeşte?
***
Ca toţi oamenii, aşa şi Preasfânta a venit în lume prin cineva. Cine s-a născut din stâncă? Nimeni. Dintr-o mamă şi dintr-un tată ne-am născut cu toţii. Şi Preasfânta a avut părinţi: mama sa se numea Ana, iat tatăl ei Ioachim.
Erau oameni foarte evlavioşi, dar fără copii. Şi atunci lipsa copiilor era considerată o ruşine. Cine avea copii era considerat fericit. Cel care avea mulţi copii (cinci, şase, şapte, opt…) era fericit de ceilalţi. Acelea erau familii patriarhale. Acum, copiii sunt consideraţi nenorociri. Nasc unul, cu greu doi, mai mult nu, stop! Asta este un blestem. Aşadar, acel cuplu fără copii Îl ruga pe Dumnezeu zi şi noapte să le dea un copil, ca să i-L închine Lui.
Unde sunt astăzi astfel de mame?! Nu mai există dispoziţia de a oferi. Peste puţină vreme trei meserii vor dispare: poliţistul, sora medicală şi clericul. De ce poliţistul să păzească ordinea şi să fie în pericol? De ce sora medicală să înnopteze lângă bolnav şi să nu se ducă să cânte la un club şi să adune bani? Şi e fraier altul care se face preot, pentru că-i fac pe drum gesturi ruşinoase? Nu. Vor dispare câteva astfel de meserii necesare şi asta va fi un semn de decădere.
Aşadar, Ioachim şi Ana erau înaintaţi în vârstă. Se poate însă ca dintr-un butuc să iasă o floare şi dintr-o stâncă uscată să răsară un crin? În măsura în care dintr-o femeie stearpă poate răsări o floare, care se numeşte copil. Ceea ce este floarea pentru natură, ceea ce este steaua pentru cer, aceasta este copilul pentru familie. Dă mângâiere, bucurie şi veselie.
Îl rugau pe Dumnezeu să le dea un copil, ca să I-l închine. Care mamă, când naşte un băieţel, zice: „Dumnezeul meu, învredniceşte-mă să-l închin, să fie un preot, să fie un călugăr”? Să fie mecanic, medic, avocat. Acestea sunt considerate lucruri mari. Preot?… M-am dus odată în nişte sate, dincolo de Aliakmona, în Hasia, acolo unde erau hoţi în munţi. Acolo, când se năştea un băieţel, vecinele îi urau: ”Chira Maria, să-ţi trăiască, să devină căpitan!…”. Dacă însă copilaşul se îmbolnăvea şi era în primejdie să moară, atunci ziceau: „Să trăiască şi să se facă chiar şi preot”. Aţi înţeles? Primul lucru este să devină căpitan, al doilea, cel din urmă era să devină preot. Şi astăzi, care tată sau mamă consideră o cinste să-şi închine copilul lui Dumnezeu?
Ioachim şi Ana însă erau evlavioşi şi de viţă nobilă. De aceea, când Dumnezeu le-a dăruit o fetiţă gingaşă, au numit-o Maria şi au închinat-o lui Dumnezeu. Ce înseamnă numele Maria? Multe femei au acest nume, dar nu ştiu ce înseamnă. Maria este un cuvânt evreiesc şi înseamnă „stăpână”, „doamnă”. Nu doamnă de primar, nu doamnă de procuror, nu doamnă de preşedinte, nu doamnă de comandant de piaţă. Nimic din acestea. Ci Stăpână a lumii, Stăpână a îngerilor, cu adevărat Doamnă. Aceasta este Fecioara Maria.
***
Aşadar, astăzi este o bucurie universala întru Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cine se bucură de sărbătoarea Preasfintei noastre? Se bucură Sfânta Treime, Tatăl Fiul şi Sfântul Duh, pentru că s-a aflat singura femeie vrednică ca să poarte în cele dinlăuntru ei pe Cuvântul lui Dumnezeu, s-a găsit Vasul cel curat, Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu. Se bucură şi se minunează îngerii, pentru că văd o făptură de pe pământ, înălţându-se mai presus de nori şi de stelele cerului şi se face „mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”; se bucură în mod deosebit Arhanghelul Gavriil, care a binevestit acesteia: „Bucură-te!” (Luca 1, 28). Se bucură proorocii, de la Isaia care a anunţat-o cu 800 de ani înainte până la cinstitul Înaintemergător care a salutat-o prin săltările din pântecele mamei lui. Se bucură drepţii Vechiului Testament, care au aşteptat-o de veacuri. Se bucură lumea întreagă, păcătoşii se îmbărbătează pentru că văd că le-a venit izbăvirea.
Toţi se bucură. Dar ea, Preasfânta? Ea, Preasfânta nu se bucură. Este tristă. Dacă am putea s-o vedem, am vedea-o îmbrăcată în negru şi plângând, iar lacrimile ei căzând din cer jos, pe pământul păcătos. De ce nu se bucură Preasfânta?
Cum să se bucure? Se întristează mai întâi de toate pentru că există guri necurate şi sinistre, pui de vipere, care-i înjură numele zi şi noapte. Nicio femeie, oricât de păcătoasă ar fi, nu este înjurată atât cât e înjurată Preasfânta noastră de gurile elinilor! Să vă spun un lucru groaznic? Dumnezeu să ne miluiască! Dincolo de Evros mii de turculeţi sunt gata să ne taie cu săbiile, mii de soldaţi turci turbează să ne ucidă cu armele. Dar din toţi aceştia nici unul, nici unul nu înjură de Alah! Să merg mai departe? Vin la biroul meu soldaţi din Alexandrupoli, din Kozani şi din altă parte, copii buni, care cred în Dumnezeu. Şi se îngrozesc şi plâng şi-mi zic: „Ne va pedepsi Dumnezeu. De dimineaţa până seara şi cei mici şi cei mari înjură”. Cum să se milostivească Dumnezeu de noi? Turcul nu-l înjură pe Alah, dar soldatul elin să înjure cele dumnezeieşti şi nimeni să nu protesteze?! Îndrăzneşte cineva să jignească pe vreunul din comandanţii respectivi? Cine? A, toţi aceştia sunt mari, iar Hristos este mic! De aceea este îmbrăcată în negru Preasfânta. Se tânguieşte pentru înjurături. Şi nu doar pentru ale bărbaţilor, ci mai nou şi pentru ale femeilor. Până acum ştiam, că femeile cel puţin nu înjură. Acum aflu şi mă cutremur, că şi femeile vorbesc vulgar şi înjură. La asta nu mă aşteptam. În felul acesta am ajuns poporul care înjură cel mai mult în Balcani şi-n toată lumea.
Preafânta mai plânge şi pentru pervertirea genului feminin. Predomină un alt tip de femeie, străin de caracterul elinidei ortodoxe. Este femeia cu pantaloni, goală, cu ţigară, cu unghiile vopsite şi cu părul tăiat, care şi-a lăsat casa şi copiii şi frecventează fără ruşine cluburile. Preasfânta noastră se tânguieşte pentru părăsirea şi destrămarea familiilor, pentru curvii, adultere, divorţuri, pentru toate relele care s-au întins în jurul nostru.
Aşadar, Preasfânta e îmbrăcată în negru, pentru blasfemiile bărbaţilor, pentru depravarea femeilor şi încă pentru marea crimă a avorturilor. Dacă aş fi fost procuror şi poliţie, aş fi făcut anchetă în clinicile ginecologice şi aş fi găsit – ce-aş fi găsit? – embrionii făcuţi bucăţi, care sunt aruncaţi în canale. Câţi copilaşi? Patru sute de mii pe an! Auziţi? Patru sute de mii! De aceea ne stingem ca popor. În Turcia, iată copii, în Albania, iată copii… Noi, din cauza avorturilor, avem cei mai puţini copii. S-au îmbogăţit ginecologii atei şi fără frică de Dumnezeu; copilul şi lira, avortul şi lira. A spurcat pământul nostru cu sânge nevinovat! Plânge Preasfânta pentru ticăloşia noastră.
În sfârşit, Preasfânta este îmbrăcată în negru. – De ce? Pentru că multe din bisericile ei, dincolo, în teritoriile ocupate, ca de pildă Cipru, astăzi nu sunt în funcţiune. Mulţime de biserici de peste tot, din sate, de pe înălţimi, de pe lângă ţărm, minunate biserici, monumente ale artei de secole, ridicate în numele Preasfintei (una la Naştere, alta la Adormire, alta la Buna Vestire etc.) sunt astăzi închise sau sunt dărâmate şi profanate; cu crucile rupte, cu sfintele vase – discul şi potirul – furate sau aruncate, cu cristelniţele răsturnate, cu icoanele sparte sau desfigurate, cu mormintele necinstite… Îmbrăcată în negru, Preasfânta plânge. Plânge pentru noi, plânge pentru Cipru, plânge dulcea noastră Mamă pentru întreaga lume.
***
Să ne rugăm, iubiţii mei, astăzi. Să ne păstrăm credinţa. Să ne închidem în casele noastre şi să plângem şi noi împreună cu Preasfânta. Noi, ca nişte păcătoşi, să ne tânguim pentru păcatele noastre. Şi să luăm o hotărâre: Să trăim potrivit voii Fiului ei Cel iubit, ca să avem binecuvântarea şi ca persoane şi ca familie şi ca neam. Amin.
†Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis,
în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon Florina, 7.09.1974, sâmbătă seara)
MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
PREDICA LA 8 ŞI 9 SEPTEMBRIE:
NAŞTEREA PRESFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ŞI
POMENIREA SFINŢILOR IOACHIM ŞI ANA
UNICA FIICĂ
Pe 8 septembrie, iubiţilor, avem sărbătoare şi praznic. Pe 9 septembrie avem din nou sărbătoare şi praznic. Sfânta noastră Biserică pe 8 septembrie sărbătoreşte şi prăznuieşte Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe 9 septembrie sărbătoreşte pomenirea părinţilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a lui Ioachim şi a Anei. Ca să înţelegem şi să simţim măreţia acestor două sărbători, trebuie să ne aruncăm o privire în Lumea Antică, de dinainte ca evlavioşii părinţi Ioachim şi Ana să o nască pe Născătoarea de Dumnezeu.
***
Toţi ştim istoria lui Adam şi a Evei. Au fost primii oameni pe care i-a zidit Dumnezeu. I-a pus într-un loc cu totul minunat, care avea toate bunurile. Se numea rai. Adam şi Eva trăiau acolo fericiţi. Nici foame, nici sete, nici boală, nici moarte nu existau acolo. Răul, care în mii de forme bate astăzi lumea, nu exista. Din păcate, întâii-zidiţi nu au păzit porunca pe care le-a dat-o Dumnezeu. Porunca era: Să nu mâncaţi din rodul doar al unui copac. Era grea porunca asta? Nu. Pentru că alte mii de copaci fructiferi, plini de roade dulci, erau la dispoziţia lor. Dacă Dumnezeu le spunea că doar dintr-un copac aveau dreptul să mănânce roade şi din toţi ceilalţi nu, atunci o astfel de poruncă ar fi părut grea. Dar diavolul a invidiat fericirea celor întâi zidiţi şi a început să-L acuze şi să-L calomnieze pe Dumnezeu pentru această poruncă. A venit şi i-a spus Evei că nu respectarea poruncii, ci încălcarea poruncii îi va face fericiţi. Din păcate, Eva a dat atenţie cuvintelor diavolului, a fost biruită de ispită, a mâncat din fructul oprit şi l-a făcut şi pe bărbatul ei să mănânce şi el.
Întâii-zidiţi nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ci pe diavol. Şi consecinţa? Din clipa în care au încălcat porunca lui Dumnezeu n-au mai avut nicio linişte. I-a cuprins teama. Păcătuiseră. Nu mai aveau loc în rai. Au fost izgoniţi de acolo. Uşa raiului se închise. Un înger cu o sabie de foc o păzea şi nimeni nu mai putea să deschidă şi să intre.
Dar cu toată nenorocirea pe care a suferit-o neamul omenesc din cauza neascultării celor întâi-zidiţi, omenirea avea o nădejde, că într-o zi, toate răutăţile, toate nenorocirile se vor sfârşi şi va începe o nouă perioadă de viaţă fericită pentru lumea întreagă. Şi nădejdea aceasta nu a fost mincinoasă. A dat-o Dumnezeu. Da, însuşi Dumnezeu, Care i-a izgonit din rai pe Adam şi pe Eva, a spus diavolului, care ca un şarpe pătrunse în rai şi-i rătăci pe cei întâi-zidiţi, acestui întâi-lucrător al răului şi al nenorocirii: Duşmănie va fi între tine şi femeie, între sămânţa ta şi urmaşii ei. Dar un urmaş îndepărtat al Evei, pe care tu ai înşelat-o, va ridica război împotriva ta cu putere. Te va învinge, îţi va sparge capul, iar tu îi vei răni călcâiul, adică îi vei pricinui o mică şi neînsemnată rană (Facere 3, 15). Aceste cuvinte sunt prima profeţie care s-a dat omenirii. Această profeţie a fost o rază de mângâiere. Dumnezeu va învinge, iar nu diavolul.
Şi lumea aştepta să se împlinească această profeţie. Aştepta să vină Cel Puternic, Cel care avea să-l învingă pe diavol şi să dăruiască biruinţă împotriva păcatului şi a patimilor. Îl aştepta pe Mesia. Mesia, adică Hristos, avea să se nască din femeie. Dar ce fel avea să fie femeia aceasta? Fecioară, zice Proorocul Isaia (Isaia 7, 14). O fecioară va naşte pe Mântuitorul lumii. Un lucru nemaiauzit!
Au trecut multe secole, lumea aştepta. Mii şi milioane de femei s-au născut. Multe din ele s-au învrednicit să nască prunci aleşi, care au devenit bărbaţi renumiţi, care s-au evidenţiat în meşteşuguri, în ştiinţe, în bogăţie, în putere, în lupte şi în războaie. Dar nicio femeie nu a fost găsită vrednică să-L nască pe Hristos. Femeia, care avea să-L nască pe Hristos, trebuia să fie curată, să fie cu desăvârşire şi pe de-a-ntregul o femeie deosebită. Să le întreacă pe toate în virtute, în curăţie, în bunătate. Să strălucească ca soarele, să fie albă ca zăpada. Să răspândească bunămireasmă ca şi crinul. Să fie mai curată decât strălucirile soarelui, mai înaltă decât proorocii şi patriarhii şi chiar decât înşişi îngerii şi arhanghelii. Preasfânta a fost minunea lui Dumnezeu. Unica femeie din lume a fost Fecioara. Din neîntinatele ei sângiuri a luat trup Fiul lui Dumnezeu.
Ce limbă va putea să laude în cântări după vrednicie pe Preasfânta? Sfânta noastră Biserică în cinstea Presfintei Născătoare de Dumnezeu a consfinţit multe sărbători. Iar una din acestea este Naşterea, adică ziua în care s-a născut Preasfânta. Luaţi aminte. Pe toţi sfinţii îi prăznuim în ziua în care au închis ochii în această lume deşartă. S-au născut păcătoşi şi au murit sfinţi. În timp ce Maicii Domnului nu doar Sfânta Adormire îi sărbătorim, ci şi Naşterea. Şi astfel, mărturisim că chiar dintru început Preasfânta a fost Cea Curată şi Neprihănită, Vasul străfulgetor al Harului lui Dumnezeu, în care s-a sălăşluit Dumnezeiescul Mărgăritar, Hristos. Din ziua naşterii Preasfintei a început să cadă pe pământ ploaia de aur, dumnezeiescul har. Sărbătoarea Naşterii ei este începutul mântuirii lumii.
***
Dar Biserica nu cinsteşte doar pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Cinsteşte după cuviinţă şi pe părinţii ei, pe Ioachim şi pe Ana. A hotărât ca în ziua următoare sărbătorii Naşterii să se sărbătorească şi să se prăznuiască pomenirea părinţilor ei.
Ioachim şi Ana! Au fost una din cele mai alese şi iubite perechi din Lumea Antică. Însă un vierme le mânca inima şi nu-i lăsa să se bucure de bucuria lui Dumnezeu. Nu aveau niciun copil. Erau sterpi. Era o epocă în care se socotea blestem, dacă cineva nu avea copii. În schimb, acum, în epoca satanică în care trăim, lumea se fereşte de copii mulţi ca de un blestem şi foloseşte toate mijloacele necinstite şi criminale, ca să nu-i aducă pe lume. Însă în acea epocă pruncul îl socoteau ca dar al lui Dumnezeu. Şi Ioachim şi Ana se considerau pe ei nenorociţi, pentru că nu aveau niciun copil. Ani la rând se rugaseră lui Dumnezeu să le dea un copil. Şi Dumnezeu a auzit rugăciunea lor. S-a întâmplat minunea. În pântecele Anei, care era stearpă, în cele dinlăuntru ale ei de marmură, a răsărit floarea. S-a născut copila. Acesteia i-au dat dulcele nume de Maria. Astfel, unei mici minuni, naşterea unei copile din mamă stearpă, îi urmează cealaltă, minunea neasemuit mai mare, Naşterea lui Hristos din Fecioară.
***
Aşadar, să cântăm cu veselie şi noi: „Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos, Dumnezeul nostru, şi dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Myripnoa anthi”, Atena, 2007)
Add A Comment
You must be logged in to post a comment.