ΥΠΑΡΧΕΙ ΔΙΑΒΟΛΟΣ

«Οἱ δὲ δαίμονες παρεκάλουν αὐτὸν…» (Ματθ. 8,31)

ΑΚΟΥΣΑΤΕ, ἀγαπητοί μου, τὸ ἱερὸ καὶ ἅγιο εὐαγγέλιο. Μᾶς διηγεῖται ἕνα θαῦμα, ποὺ ἔκανε ὁ Κύριος ἡμῶν Ἰησοῦς Χριστός. Τὸ θαῦ­μα εἶνε, ὅτι θεράπευσε δυὸ ἀνθρώπους μέσα σ᾽ ἕνα δευτερόλεπτο.
Ἀπὸ τί ἔπασχαν αὐτοί; Κλινικῶς δὲν παρου­σίαζαν τίποτα τὸ παθολογικό· τὸ σῶμα τους ἦ­­ταν ἐν τάξει. Ἔπασχαν ψυχικῶς. Οἱ δὲ ψυχι­κὲς ἀσθένειες εἶνε οἱ φοβερώτερες, καὶ ἀπ᾽ αὐτὲς προέρχονται καὶ οἱ σωματικές. Ῥίζα ὅλων τῶν ἀσθενειῶν εἶνε ἡ κακὴ ψυχικὴ κατάστασις τοῦ ἀν­θρώπου.
Ποιά ἦταν ἡ ἀσθένειά τους; Μία λέξις – μὴ γελάσῃ κανείς, τὸ Εὐαγγέλιο δὲν ἀλλάζει· οἱ ἄρρωστοι αὐτοὶ ἦταν «δαιμονιζόμενοι» (Ματθ. 8,28). Τί θὰ πῇ δαιμονιζόμενοι; Ὅπως τὰ μικρόβια μπαίνουν στὸ αἷμα, κατὰ παρόμοιο τρόπο καὶ οἱ δαίμονες μπαίνουν στὴν καρδιά. Ὅπως σὲ κουφάλες δέντρων φωλιάζουν κουκουβάγιες κι ἀλεποῦδες καὶ σὲ σπηλιὲς θηρία, ἔτσι καὶ οἱ δαίμονες μπαίνουν σὲ ἀφύλαχτες καρδιές. Ἔχετε δεῖ σπίτια ἔ­ρημα κ᾽ ἐγκαταλελειμ­μένα; Ἐγώ, ποὺ περιώδευσα σὰν ἱεροκήρυκας, εἶδα στὴ Μακεδονία τέτοια σπίτια. Ὅπως λοι­πὸν σὲ σπίτια ποὺ λείπει ὁ νοικοκύρης ἐγκαθί­στανται κακοποιοί, ἔτσι καὶ σὲ ψυχὲς ποὺ λείπει ὁ νοικοκύρης, δηλαδὴ ὁ Θεὸς – τὸ Πνεῦ­μα τὸ ἅγιο, φωλιάζουν πονηρὰ πνεύματα. Κι ἀ­πὸ τότε τὸ σῶμα καὶ τὸ μυαλὸ καὶ τὴν καρδιὰ τὰ διευθύνει ὁ διάβολος· ὁ ἄνθρωπος τελεῖ ὑ­πὸ τὴν ἐπήρεια τοῦ πονηροῦ πνεύματος.
Μὰ τί ἔπαθες, θὰ μοῦ πῆτε, καὶ μιλᾷς γιὰ διαβόλους; Τὰ πίστευαν αὐτὰ ἄλλοτε γριοῦ­λες καὶ ἀναλφάβητοι. Τώρα ποὺ ἡ ἐπιστήμη πετάει μὲ πυραύλους σὲ ἄλλους πλανῆτες, ἔρ­χεσαι σὺ νὰ μᾶς μιλήσῃς γιὰ διαβόλους;… Μάλιστα, ἀδελφοί μου, γιὰ διαβόλους θὰ σᾶς μιλήσω. Διότι τὸ λέει τὸ εὐαγγέλιο σήμε­ρα. «Παρεκάλουν», λέει, «αὐτόν» (ἔ.ἀ. 8,31), πέσανε μπρούμυτα οἱ δαίμονες μπροστὰ στὸ Χριστὸ καὶ τὸν παρακαλοῦσαν. Ὁμολογῶ, ὅτι θὰ ἤθε­λα κ᾽ ἐγὼ νὰ μὴν ὑπάρχουν δαίμονες καὶ κόλασι, γιατὶ κ᾽ ἐγὼ εἶμαι ἁμαρτωλὸς καὶ φοβοῦ­μαι· ἔλα ὅμως ποὺ ὑπάρχουν; Δὲν θὰ γίνω λοιπὸν ἐγὼ ἀνώτερος ἀπὸ τὸ Εὐαγγέλιο.
Ὑπάρχουν δαίμονες; ἔχουμε ἀποδείξεις; Μὲ συντομία παρουσιάζω μερικὰ ἐπιχειρήματα.

***

Πρῶτα – πρῶτα ὅτι ὑπάρχουν δαίμονες τὸ φωνάζει ἡ λογική, τὸ μυα­λὸ τοῦ ἀνθρώπου.
Καθῆστε καὶ σκεφτῆτε σοβαρά· ῥῖξτε μιὰ ματιὰ στὸν ἑαυτό σας, στὴν οἰκογέ­νειά σας, στοὺς γύρω σας, στὴν κοινωνία. Παντοῦ διαπιστώνουμε, ὅτι φέρουμε μέσα μας ἕνα κακὸ σύν­τροφο, ποὺ δὲ μᾶς ἀφήνει ποτέ. Μιὰ κακία βασιλεύει στὸν κόσμο· ψέμα, συκοφαν­τία, ἀ­δι­κία, κλοπή, πορνεία, μοιχεία, ἀκαθαρσία, δι­­αζύγια, φόνοι, βλαστήμιες… Μία κόλασι εἶ­νε ὅλα. Καὶ τὸ κακὸ συνεχῶς αὐξάνει, κορυ­φώ­­νεται. Λέει τὸ εὐαγγέλιο σήμερα, ὅτι οἱ δύο δαιμονιζόμενοι τρομοκρατοῦσαν τότε ὅλους· ἀλ­λὰ μήπως καὶ σήμερα ἡ ἀνθρωπότης δὲ νιώ­θει τρό­μο; Δὲν τρομάζει λ.χ. ἐμπρὸς σὲ μιὰ ἐν­δεχόμενη πυρηνικὴ ἀ­πειλή; Κάποιοι, μόλις λά­βουν διαταγή, εἶνε ἕτοιμοι νὰ πατήσουν κάποια κουμπιά, τὰ κουμπιὰ τοῦ Ἀπολλύ­ον­τος ποὺ λέει ἡ Ἀποκά­λυψις (9,11). Ποιός δίνει τὴν ὀ­λέθρια διαταγή; Κάποιοι ἄν­θρωποι βέβαια. Πίσω ὅμως ἀπὸ τοὺς ἀν­θρώπους ποιός εἶνε;
Ὅ­ταν βλέπω τὸ κακὸ στὴν καρδιά μου, στὰ παιδιά μου, στὴ γειτονιά μου, στὴν κοινωνία, ἐ­ρωτῶ· Ἀπὸ ποῦ βγῆκε αὐτὸ τὸ κακό; Ποιά εἶ­νε ἡ ἀπάν­τησι; Ἀπὸ τὸ Θεό; Ἄπαγε! Δὲν μπορεῖ τὸ κακὸ νὰ προέλθῃ ἀπὸ τὸ Θεό, γιατὶ ὁ Θεὸς εἶνε ὅλος ἀγαθότης καὶ ἀγάπη. Πόθεν λοιπὸν τὸ κακό; Ἀ­πὸ τὸν ἄνθρωπο; Ναί· ἀλλὰ πῶς ὁ ἄνθρωπος κατρακύλισε στὸ κακό; μόνος του; Ὄχι. Ὑπάρχει κάποιος ἄλλος ποὺ τὸν ἔσπρωξε. Ποιός εἶν᾽ αὐτός; Εἶνε ὁ ἴδιος πού, ὅ­πως ἀ­κούσαμε σήμερα, ἔσπρωξε τὸ κοπάδι τῶν χοί­ρων στὸ γκρεμὸ νὰ πνιγοῦν (βλ. Ματθ. 8,32). Εἶνε ὁ διάβολος. Πίσω ἀπ᾽ ὅλα τὰ ἐγκλήματα ὑ­πάρ­χει αὐτὴ ἡ σκοτεινὴ καὶ ἀπαισία ὕπαρξις. Κι ὁ ἁπλὸς ἄνθρωπος κι ὁ βαθὺς ψυχολόγος κι ὁ ἐμ­βριθὴς ἱστορικὸς καταλαβαίνουν, ὅτι πίσω ἀπὸ ὅλη τὴν ἁλυσίδα τοῦ κακοῦ ὑπάρχει αὐ­τὴ ἡ ἀόρατη δύναμις, ὁ σατανᾶς.
⃝ Ἀλλ᾽ ὅτι ὑπάρχει σατανᾶς, ἐκτὸς ἀπὸ τὴ λογική, τὸ φωνάζει πρὸ παντὸς ἡ ἁγία Γραφή. Τὴ μελετᾶτε; Δῶστε μου ἄνθρωπο, ἄντρα ἢ γυναῖκα, ποὺ νὰ διαβάζῃ τὴν ἁγία Γραφὴ – τὸ Εὐαγγέλιο, καὶ νὰ πέσω νὰ τοῦ κάνω μετάνοια νὰ τοῦ φιλήσω τὰ πόδια!
Ἂν λοιπὸν διαβάζετε τὴν ἁγία Γραφή, θὰ εἴ­δατε ὅ­τι ἀπὸ τὴν ἀρχὴ μέχρι τὸ τέλος της, ἀ­πὸ τὴ Γένεσι (στὸ 3ο κεφάλαιο, ποὺ μιλάει γιὰ τὸ πρῶτο θανάσιμο κακὸ ποὺ ἔκανε ὁ ὄ­φις στοὺς πρωτοπλάστους) μέχρι τὴν Ἀποκάλυψι (στὸ 20ὸ κεφάλαιο, στίχο 10, ποὺ βεβαιώνει τὴν τελικὴ καὶ αἰώνια τιμωρία του), ὅλη ἡ ἁγία Γραφὴ φωνάζει, ὅτι ὑπάρχει διάβολος.
Μία ἀπόδειξις εἶνε καὶ ἡ σημερινὴ εὐαγγελικὴ περικοπή, ποὺ ἱστορεῖ τὴν ἀπαλλαγὴ τῶν δύο δαιμονιζομένων ἀπὸ τὴν κυριαρχία τῶν πονηρῶν πνευμάτων. Καὶ νὰ εἴμαστε σίγουροι πὼς ὅ,τι βεβαιώνει ἡ ἁγία Γραφὴ εἶνε ἀ­κλόνητο, ἀκριβὲς μέχρι κεραίας. «Ὁ οὐρανὸς καὶ ἡ γῆ παρελεύσονται, οἱ δὲ λόγοι μου οὐ μὴ παρέλ­θωσι», εἶπε ὁ Χριστός (Ματθ. 24,35).
⃝ Τὸ Εὐαγγέλιο λοιπὸν μᾶς λέει σήμερα, ὅτι ὑ­­πάρχουν δαίμονες. Καὶ μόνο τὸ Εὐαγγέλιο; Γιά πιάστε στὰ χέρια σας καὶ φυλλομετρῆστε τὰ ἅγια ἐκ­κλησιαστικὰ βιβλία μὲ τοὺς βίους τῶν ἁγίων. Εἶνε θησαυρός! Ἂν ρωτήσω βέβαια τὰ παιδιὰ γιὰ «ἀστέρες» τοῦ κινη­ματο­γρά­φου, ἀμέσως θὰ μοῦ ποῦν. Ἂν ρωτήσω ὅ­μως γιὰ τοὺς ἁγίους, ποιός γνωρίζει τὴ ζωή τους, τοὺς ἀγῶνες τους, πότε γιορτάζει καθένας;
Στὶς 22 Ἰουλίου λ.χ. ἑορτάζει ἡ ἁγία Μαρκέλλα, ποὺ κατάγεται ἀπὸ τὴ Χίο. Ἤθελα νὰ μποροῦσα νὰ παρουσιάσω σὲ κινηματογραφι­κὴ ταινία τὸν βίο της. Γιατὶ ὑπάρχει κακὸς κινη­ματογράφος, μὲ ἔργα σατανικά, ὑπάρχει καὶ κα­λός. Σήμερα δυστυχῶς λειτουργεῖ ὁ κακὸς κινηματογράφος τοῦ διαβόλου. Ἀλλ᾽ ἐλπίζω ὅτι θά ᾽ρθῃ ἡμέρα, ποὺ ἡ Ἐκκλησία μας θὰ φτειά­ξῃ κινηματογραφικὰ ἔργα μέσα ἀπὸ τὰ ὁποῖα θὰ διδάξῃ τὴν εὐσέβεια, τὴ φιλοπατρία, τὰ εὐ­γε­νῆ καὶ μεγάλα ἰδανικά μας. Ἂν λοιπὸν διαβά­σετε τὸν βίο τῆς ἁγίας Μαρκέλλας, θ᾽ ἀ­νατριχιάσετε. Θὰ δῆτε, ὅτι ἐκεῖνος ποὺ ἔσπρω­ξε τὸν πατέρα της νὰ τὴ θανατώσῃ ἦταν ὁ δι­άβολος.
Τὴν ἴδια μέρα γιορτάζει καὶ ἡ ἁγία Μαρία ἡ Μαγδαληνή, ἡ ἰσαπόστολος. Στὴ ζωή της φαίνεται ἐπίσης ἡ ὕπαρξι τοῦ διαβόλου. Τὴν ταλαιπωροῦσαν ἑπτὰ δαιμόνια, ἀπὸ τὰ ὁποῖα τὴν ἐλευθέρωσε ὁ Χριστός, ὅπως λέει τὸ Εὐαγγέ­λιο (Μᾶρκ. 16,9. Λουκ. 8,2). Γι᾽ αὐτό, ὕστερα ἀπὸ τὴν Παναγία, αὐτή ἀγάπησε μὲ φλόγα τὸ Χριστό, ἀπὸ μεγάλη εὐγνωμοσύνη.
Καὶ οἱ δύο λοιπὸν αὐτὲς ἅγιες φωνάζουν, ὅ­τι ὑπάρχει διάβολος, γιατὶ πάλεψαν στῆθος μὲ στῆθος μαζί του. Ἀλλὰ καὶ ποιός ἅγιος δὲν ἀγωνίστηκε ἐναντίον του; Ὅλοι πάλεψαν κα­τὰ τοῦ διαβόλου, ποὺ μαζὶ μὲ τὸν κόσμο καὶ τὸν παλαιὸ ἄνθρωπο ἀποτελοῦν τὸ τριπλὸ μέ­τωπο τῶν μεγάλων ἐχθρῶν τῆς σωτηρίας.
⃝ Λογικὴ λοιπόν, ἁγία Γραφή, βίοι τῶν ἁγίων τὸ ἴδιο πρᾶγμα βεβαιώνουν· ὑπάρχει διάβολος. Ἂν ὅμως, παρ᾽ ὅλα αὐτά, ὑπάρχῃ κανεὶς ποὺ ἐξ­ακολουθεῖ ν᾽ ἀμφιβάλλῃ, τότε ἂς πάῃ στὴν Κεφαλονιά, ἐκεῖ ποὺ γιορτάζει ὁ ἅγιος Γεράσιμος στὶς 16 Αὐγούστου.
Ἐκεῖ νὰ δῆτε καὶ νὰ φρίξετε. Νὰ δῆτε τοὺς δαιμονιζομένους νὰ βγάζουν ἀφροὺς ἀπὸ τὸ στόμα· νὰ τοὺς δένουν μὲ σχοινιὰ καὶ ἁλυσίδες, καὶ νὰ τὰ σπάζουν σὰν κλωστές. Ποιός τοὺς δί­νει τὴ δύναμι αὐτή; Νὰ βλέπῃς ἕναν ἀγράμματο νὰ μιλάῃ φαρσὶ γαλλικά, ῥώσικα, ἀμερικάνικα, ὅλες τὶς γλῶσσες. Ποῦ τὰ ἔμαθαν, ἀ­φοῦ δὲν πῆγαν σὲ σχολειά; Ν᾽ ἀκοῦς ἄλλους ν᾽ ἀποκαλύπτουν μυ­στικά, νὰ μὴν τολμάῃ νὰ πλησιάσῃ γυναίκα ἢ ἄντρας. Σὲ γνωρίζω, τοὺς φωνάζουν, ἔκανες αὐτὸ κι αὐτό… Καὶ νὰ τοὺς ἔρχεται συγκοπή! Δὲν ὑπολογίζουν μεγάλους καὶ τρανούς, ἐπισήμους ἢ ἀξιωματούχους, κανένα· οὔτε νομάρχη, οὔτε ὑπουργό, οὔτε πρωθυπουργό, οὔ­τε βασιλιᾶ. Τρομεροὶ καὶ φοβεροί. Δὲν τολμάει νὰ περάσῃ κανείς ἀπὸ τὸ μέρος ἐκεῖνο.
Καὶ ὅμως αὐτοὶ οἱ τρομεροὶ δαίμονες βλέπεις καὶ γίνονται ἀρνάκια – ὦ Χριστέ, ὦ ἀθάνατη θρησκεία μας! Τοὺς βλέπεις νὰ τρέμουν – πότε; Ὅταν περνοῦν μπροστά τους τὰ ἅγια λείψανα κι ὅταν ἀγγίζει στὸ κούτελό τους ἕ­νας σταυρός, ὁ σιδερένιος σταυρὸς ποὺ εἶχε ὅταν ζοῦσε ὁ ἅγιος Γεράσιμος. Μόλις ἀγγίξῃ ὁ σταυρός, φρυάττουν καὶ φωνάζουν· «Μᾶς ἔκαψες, καψάλη, μᾶς ἔκαψες!…»· καὶ θεραπεύονται μὲ τὴ δύναμι τοῦ Χριστοῦ.

* * *

Ἀδελφοί μου, τέτοια θρησκεία ἔχουμε. Μὴ φοβηθοῦμε. Κοντὰ στὸ Θεό, κοντὰ στὸ Χριστό! Κι ἂν ὁ κόσμος γεμίσῃ ἀπὸ διαβόλους, θὰ νικηθοῦν! Ὁ νικητὴς τῶν δαιμόνων εἶνε ὁ Κύρι­ος Ἰησοῦς Χριστός, στὸν ὁποῖο ἀνήκει ἡ δό­ξα καὶ τὸ κράτος εἰς αἰῶνας αἰώνων· ἀμήν.

† ἐπίσκοπος Αὐγουστῖνος

(Ομιλία του Μητροπολίτου Φλωρίνης π. Αυγουστίνου Καντιώτου στον ιερό ναό του Ἁγίου Νικολάου Χαλανδρίου Ἀθῆναι 22-7-1962)

_____________

ΡΟΥΜΑΝΙΚΑ

__________

Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la Duminica a V-a dupa Rusalii

(Matei 8, 28 – 9, 1)

EXISTĂ DIAVOL

“Iar demonii Îl rugau pe El…”( Matei 8, 31)

Aţi auzit, iubiţii mei,      Sfânta şi Sfinţita Evanghelie. Ne istoriseşte o minune, pe care a făcut-o Domnul nostru Iisus Hristos; minunea prin care a vindecat doi oameni într-o secundă.

De ce pătimeau ei? Din punct de vedere clinic nu aveau nimic patologic. Trupul lor era sănătos. Sufereau psihic. Iar bolile sufleteşti sau psihice sunt mai grave şi din ele provin şi cele trupeşti. Rădăcina tuturor bolilor este starea sufletească rea a omului.

Care era boala lor? Un cuvânt – să nu râdă nimeni, Evanghelia nu se schimbă! Aceşti bolnavi erau “demonizaţi” (Matei 8, 28). Ce înseamnă demonizaţi? Precum microbii intră în sânge, la fel şi demonii intră în inimă. Precum în trunchiuri de copaci îşi fac cuiburi bufniţele şi vulpile, iar în peşteri fiarele, aşa şi demonii intră în inimile nesupravegheate. Aţi văzut case pustiite şi părăsite? Eu, care am cutreierat ca predicator, am văzut în Macedonia astfel de case. Aşadar, precum din casele din care lipseşte proprietarul se instalează răufăcătorii, aşa şi în sufletele din care lipseşte proprietarul, adică Dumnezeu – Duhul Sfânt, îşi fac cuib duhurile viclene. Şi din acel moment trupul, mintea şi inima sunt dirijate de diavol. Omul acţionează sub influenţa duhului rău.

Dar ce-ai păţit, îmi veţi spune, şi ne vorbeşti de diavol? Odată ca niciodată lucrurile astea le-ar fi crezut băbuţele şi analfabeţii. Acum când ştiinţa lansează rachete pe alte planete, tu vii să ne vorbeşti despre diavoli?… Desigur, fraţii mei, despre diavoli vă voi vorbi. Pentru că o spune Evanghelia de astăzi. “Îl rugau pe El” – zice – (Matei 8, 31), demonii au căzut pe burtă înaintea lui Hristos şi Îl rugau. Mărturisesc, că aş fi vrut şi eu să nu existe demoni şi iad, pentru că şi eu sunt păcătos şi mă tem; însă vino să vezi că există. Aşadar, nu voi fi eu mai mare ca Evanghelia. Există demoni? Avem dovezi? Vă voi prezenta câteva argumente pe scurt.

***

Mai întâi de toate că există demoni o strigă logica, mintea omului. Staţi şi vă gândiţi serios; aruncaţi o privire în voi înşivă, în familia voastră, în jurul vostru, în societate. Pretutindeni ne încredinţăm, că purtăm în noi un însoţitor rău, care nu ne slăbeşte niciodată. Numai răutate împărăţeşte în lume: minciună, clevetire, nedreptate, furt, desfrânare, adulter, necurăţie, divorţuri, crime, blasfemii…Un iad sunt toate. Şi răul creşte continuu, ajunge la culme. Spune Evanghelia de astăzi că doi demonizaţi îi terorizau pe toţi în vremea aceea; dar nu cumva şi astăzi omenirea încearcă teroarea? Nu e terorizată de pildă în faţa unei posibile ameninţări nucleare? Unii, doar să primească dispoziţie, că sunt gata să apese pe nişte butoane, butoanele lui Apollion despre care vorbeşte Apocalipsa (9, 11). Cine dă dispoziţia de distrugere? Nişte oameni, desigur. Însă în spatele acestor oameni cine este?

Când văd răul în inima mea, în copiii mei, în vecinii mei, în societate, întreb: De unde a ieşit acest rău? Care este răspunsul? De la Dumnezeu? Fugi de-aici! Nu poate să provină răul de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este întru totul bunătate şi iubire. De unde deci răul? De la om? Da. Dar cum s-a rostogolit omul în rău? De unul singur? Nu. Există altcineva care l-a împins. Cine este acesta? Este acelaşi care, cum am auzit astăzi, a împins turma de porci în prăpastie să se înece (vezi Matei 8, 32). Este diavolul. În spatele tuturor crimelor se află această întunecată şi sinistră fiinţă. Şi omul simplu şi psihologul profund şi istoricul serios înţeleg că în spatele întregului lanţ al răului există această putere nevăzută, satana.

Dar că există satana, în afară de logică, o strigă înainte de toate Sfânta Scriptură. Ce studiaţi? Daţi-mi un om, bărbat sau femeie, care să citească Sfânta Scriptură – Evanghelia, ca să-i fac metanie şi să-i sărut picioarele!

Dacă aşadar citiţi Sfânta Scriptură, veţi vedea că de la începutul până la sfârşitul ei, de la Facere (capitolul 3, unde se vorbeşte despre primul rău de moarte, pe care l-a făcut şarpele celor întâi zidiţi) până la Apocalipsă (capitolul 20, versetul 10, unde se confirmă pedeapsa lui finală şi veşnică), toată Sfânta Scriptură strigă că există diavol.

O dovadă este şi pericopa evanghelică de astăzi care istoriseşte izbăvirea celor doi demonizaţi de stăpânirea duhurilor celor rele. Să fim siguri că orice întăreşte Sfânta Scriptură este neclintit, exact până la cirtă. “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, a zis Hristos (Matei 24, 35).

Aşadar, Evanghelia ne spune astăzi că există demoni. Şi doar Evanghelia? Ia luaţi în mâinile voastre şi răsfoiţi sfintele cărţi ale Bisericii ce cuprind vieţile sfinţilor. Este o comoară! Desigur, dacă îi voi întreba pe copii despre “starurile” cinematografului, imediat îmi vor spune. Dacă însă îi voi întreba despre sfinţi, cine cunoaşte viaţa lor, luptele lor, când este prăznuit fiecare?

Pe 22 iulie, de pildă, este sărbătorită Sfânta Marcela, care este originară din Hios. Aş fi vrut să pot prezenta într-un film cinematografic viaţa ei. Pentru că există cinematograf rău, cu opere satanice, există şi bun. Astăzi, din păcate, funcţionează cinematograful rău, al diavolului. Dar sper că va veni ziua în care Biserica noastră va produce lucrări cinematografice prin intermediul cărora va învăţa evlavia, bunacredinţă, dragostea de patrie, nobilele şi marile noastre idealuri. Aşadar, dacă citiţi viaţa Sfintei Marcela, vi se face părul măciucă. Veţi vedea că cel care l-a împins pe tatăl ei să o omoare a fost diavolul.

În aceeaşi zi este prăznuită şi Maria-Magdalena, cea întocmai cu Apostolii. Şi în viaţa ei se vede existenţa diavolului. O chinuiseră şapte demoni, de care a eliberat-o Hristos, cum zice Evanghelia (Marcu 16, 9; Luca 8, 2). De aceea, după Maica Domnului, aceasta L-a iubit cu înflăcărare pe Hristos, din mare recunoştinţă.

Aşadar, aceste amândouă sfinte strigă că există diavol, pentru că s-au luptat piept la piept cu el. Dar care sfânt nu s-a luptat împotriva lui? Toţi s-au luptat împotriva diavolului, care împreună cu lumea şi cu omul cel vechi constituie frontul triplu al marilor duşmani ai mântuirii.

Aşadar logica, Sfânta Scriptură, vieţile sfinţilor confirmă acelaşi lucru: există diavol. Dacă însă, cu toate acestea, există vreunul care continuă să se îndoiască, atunci să se ducă în Kefalonia, atunci când este sărbătorit Sfântul Gherasim pe 16 august.

Acolo să vedeţi şi să vă îngroziţi. Să vedeţi pe demonizaţi scoţând spume din gură; legaţi cu funii şi cu lanţuri şi rupându-le ca pe nişte aţe. Cine le dă această putere? Să vezi un analfabet vorbind fluent franceză, rusă, americană, toate limbile. Unde le-au învăţat, dacă nu s-au dus la şcoli? Să-i auzi pe alţii descoperind secrete, şi nu îndrăzneşte să se apropie femeie sau bărbat. Te cunosc – le strigă – ai făcut asta şi asta… Şi să le vină să leşine! Nu i-au în calcul pe cei mari şi tari, oficiali sau funcţionari, pe nimeni; nici primar, nici ministru, nici priministru, nici împărat. Groaznici şi înfricoşători. Nu îndrăzneşte să treacă cineva prin locul acela. Şi, totuşi, aceşti groaznici demoni iată că se fac mieluşei – o, Hristoase, o nemuritoare credinţă a noastră! Îi vezi că tremură! – Când? –   Atunci când trec prin faţa lor sfintele moaşte şi când se atinge de fruntea lor o cruce, crucea de fier pe care o purta Sfântul Gherasim când trăia. Doar ce se atinge crucea, că şi strigă de mânie: “Ne-ai ars, kapsali, ne-ai ars!…”; şi se vindecă prin puterea lui Hristos.

***

Fraţii mei, o astfel de credinţă avem. Să nu ne temem. Lângă Dumnezeu, lângă Hristos! Şi dacă lumea se va umple de diavoli, vor fi biruiţi! Biruitorul demonilor este Domnul Iisus Hristos, Căruia fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

† Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis în sfânta biserică a Sfântului Nicolae Halandrios, Atena 22.07.1962)