Ομολογια πιστεως
Μαι 19th, 2010 | 
Filed under: ΟΜΙΛΙΕΣ (απομαγν.)
Κυριακὴ Ἁγίων Πάντων (Α΄ Ματθαίου)
Ομολογια πιστεως
ΥΠΑΡΧΟΥΝ, ἀγαπητοί μου, ἄπιστοι καὶ ἄθεοι, ποὺ ἀνοίγουν τὰ στόματά τους καὶ χλευάζουν τὰ ὅσια καὶ ἱερά, καὶ προσπαθοῦν νὰ ξερριζώσουν ἀπ’ τὶς καρδιὲς τῶν ἀνθρώπων τὴν πίστι στὸ Θεό. Μερικοὶ ἀπὸ αὐτοὺς λένε μὲ τρόπο δόλιο· Καλὰ εἶν’ αὐτὰ ποὺ λέει τὸ Εὐαγγέλιο καὶ κηρύττει ἡ ᾿Εκκλησία, ἀλλὰ ποιός τὰ κάνει;… Ὁ λόγος αὐτὸς σπέρνει ἀπιστία. «Ποιός τὰ κάνει;…»· θέλουν δηλαδὴ νὰ ποῦν, ὅτι τὸ Εὐαγγέλιο πάλιωσε πλέον. Ἀλλὰ ὁ ἥλιος μπορεῖ νὰ παλιώσῃ, τὸ Εὐαγγέλιο δὲν παλιώνει. Αὐτοὶ δὲν πιστεύουν, γι᾿ αὐτὸ θέλουν ἕνα καινούργιο «εὐαγγέλιο», ἀντιευαγγέλιο, «εὐαγγέλιο» τοῦ ἀντιχρίστου. Τί ἔχουμε ν’ ἀπαντήσουμε σ᾿ αὐτούς; Ὅτι, καὶ ἕνας ἀκόμη μέσ᾿ στὰ δισεκατομμύρια ἂν παρουσιαστῇ νὰ ἐφαρμόζῃ τὸ Εὐαγγέλιο, ἀρκεῖ αὐτὸς ν’ ἀποδείξῃ, ὅτι ἡ ἐφαρμογὴ τοῦ Εὐαγγελίου εἶνε δυνατή. Ἐφ’ ὅσον ἕνας τὸ ἐφήρμοσε, μποροῦν νὰ τὸ ἐφαρμόσουν καὶ οἱ ἄλλοι· διότι ὅλοι οἱ ἄνθρωποι εἶνε τοῦ αὐτοῦ φυράματος.
᾿Αλλ’ ἐρωτῶ· ἕνας μόνο ἐφήρμοσε τὸ Εὐαγγέλιο; Ὄχι ἕνας ἀλλὰ πολλοί. Πόσοι; Τὸ φωνάζει ἡ σημερινὴ ἑορτὴ τῶν ἁγίων Πάντων. Σήμερα δὲν ἑορτάζει ἕνας ἅγιος, δὲν ἑορτάζουν δύο ἅγιοι ἢ δέκα ἢ ἑκατὸ ἢ τριακόσοι ἢ πεντακόσοι ἢ χίλιοι ἅγιοι. Ἐὰν μπορῆτε νὰ μετρήσετε τὰ ἄστρα τοῦ οὐρανοῦ, τότε θὰ μπορέσετε νὰ μετρήσετε καὶ τοὺς ἁγίους ποὺ ἑορτάζουμε σήμερα, γνωστοὺς καὶ ἀγνώστους. Οἱ ἅγιοι εἶνε ἀπ᾿ ὅλο τὸν κόσμο. Εἶνε ἄντρες ἀλλὰ καὶ γυναῖκες καὶ παιδιά. Εἶνε γέροι ἀλλὰ καὶ νήπια. Εἶνε ἀπ’ ὅλα τὰ ἐπαγγέλματα· βοσκοί, γεωργοί, ἐργάται, διδάσκαλοι, καθηγηταί, φιλόσοφοι, ποιηταί, ῥήτορες, βασιλεῖς, στρατηγοί. Εἶνε ἀπ’ ὅλα τὰ μέρη τῆς γῆς· Ἕλληνες, Βούλγαροι, Σέρβοι, ῾Ρουμᾶνοι, ῾Ρῶσοι, παντοῦ ὅπου ὑπάρχει ᾿Ορθοδοξία. Ἅγιοι ἑκατομμύρια. Καὶ ὅλοι αὐτοὶ τί μᾶς φωνάζουν; Διαψεύδουν τοὺς ἀπίστους καὶ λένε· Ἐμεῖς δὲ ζήσαμε στὸ φεγγάρι οὔτε στὰ ἄστρα, ἐδῶ κάτω στὴ γῆ ζήσαμε· ἐφ’ ὅσον λοιπὸν ἐμεῖς ἐφαρμόσαμε τὸ Εὐαγγέλιο, μπορεῖτε κ᾽ ἐσεῖς νὰ τὸ ἐφαρμόσετε. Μᾶς φωνάζουν μὲ σάλπιγγες οὐράνιες νὰ τοὺς μιμηθοῦμε, νὰ ζήσουμε κ’ ἐμεῖς ὅπως ἐκεῖνοι.
* * *
Πῶς ἔζησαν οἱ ἅγιοι, τὸ λέει τὸ εὐαγγέλιο σήμερα. Ἕνα ἀπὸ τὰ γνωρίσματα τῶν ἁγίων εἶνε – ποιό; Τὸ εἶπε ὁ Χριστός· Ὅποιος μὲ ὁμολογήσῃ, θὰ τὸν ὁμολογήσω κ’ ἐγὼ μπροστὰ στὸν οὐράνιο Πατέρα (βλ. Ματθ. 10,32). Καθῆκον μας δηλαδὴ εἶνε ἡ ὁμολογία.
Τί θὰ πῇ ὁμολογία; Αὐτὸ ποὺ πιστεύεις νὰ μὴν τὸ κρύβῃς, ἀλλὰ νὰ τὸ λὲς μὲ τὸ στόμα σου. Σωστὸ εἶν’ αὐτό. Ὅπως ἕνας νέος ποὺ ἀγαπάει μιὰ νέα δὲν κρύβει τὸν ἔρωτά του, ἀλλ’ ὅπου νὰ σταθῇ μὲ ὅλα τὰ μέσα (μὲ νεύματα, μὲ λουλούδια, μὲ γράμματα, μὲ ποιήματα, μὲ τραγούδια, μὲ κάθε τρόπο) ἐκφράζει τὸν ἔρωτά του, φανερώνει τὴν ἀγάπη του, ἔτσι κ’ ἐσύ. Ἂν εἶσαι Χριστιανός, ἂν αἰσθάνεσαι ἀγάπη γιὰ τὸ Χριστό, νὰ τὸν ὁμολογῇς παντοῦ, νὰ τὸν κηρύττῃς θερμά. Αὐτὸ ἔκαναν οἱ ἅγιοι Πάντες· ὡμολόγησαν τὸ Χριστό.
Ποῦ τὸν ὡμολόγησαν; Ὄχι μόνο στὰ χρόνια τὰ ἥσυχα, ἀλλὰ καὶ στὰ χρόνια τὰ δύσκολα, στὰ φοβερὰ χρόνια τῶν διωγμῶν. Τότε ἕνα ἔγκλημα ὑπῆρχε· τὸ νὰ λέῃ κανεὶς ὅτι εἶνε Χριστιανός. Τὸ νὰ ὁμολογήσῃ ὅτι εἶνε Χριστιανὸς ἀποτελοῦσε αἰτία συλλήψεώς του. Τὸν ἔπιαναν, τὸν ὡδηγοῦσαν στὸ δικαστήριο καὶ τοῦ ἔκαναν τὴν ἐρώτησι· Εἶσαι Χριστιανός; Τὸ νὰ πῇς σήμερα, Εἶμαι Χριστιανός, δὲν κοστίζει τίποτα· τότε τὸ νὰ πῇς, Ναὶ εἶμαι Χριστιανός, κόστιζε τὸ κεφάλι σου! Εἶσαι Χριστιανός; ρωτοῦσαν τότε, δυὸ λέξεις. Καὶ ἄλλοι μὲν ἀρνοῦντο, ἄλλοι δὲ ὡμολογοῦσαν καὶ ἔλεγαν «Εἶμαι Χριστιανός». Καὶ ἐφυλακίζοντο, ἐστεροῦντο τὰ δικαιώματά τους, ἀπελύοντο ἀπὸ τὶς θέσεις τους, ὑπεβάλλοντο σὲ φοβερὰ μαρτύρια, γιὰ τὰ ὁποῖα ὁμιλεῖ ὁ ἀπόστολος σήμερα (βλ. ῾Εβρ. 11,33–12,2), καὶ τέλος τοὺς κατεδίκαζαν σὲ θάνατο καὶ τοὺς ἐκτελοῦσαν. Κ’ ἐκεῖνοι μέχρι τὴν τελευταία στιγμὴ ὡμολογοῦσαν τὸ Χριστό, δὲν τὸν ἀρνοῦντο.
Θέλετε ἕνα παράδειγμα; Θὰ μποροῦσα νὰ διηγηθῶ πολλά, ἀλλὰ δὲν ἔχετε ὄρεξι. Ἐνῷ τὸ βράδυ στὴν τηλεόρασι ἀκοῦτε ἐπὶ ὧρες τὶς ψευτιὲς τοῦ κόσμου, στὴν ἐκκλησία στενοχωριέστε, δὲ βλέπετε τὴν ὥρα πότε νὰ πῇ ὁ ἱερεὺς τὸ «Δι᾿ εὐχῶν». Τέτοια εἶνε ἡ γενεά μας. Λοιπὸν μόνο ἕνα μαρτύριο θὰ σᾶς διηγηθῶ.
Ἦταν μιὰ γυναίκα 25 ἐτῶν, πλούσια, μορφωμένη καὶ ὡραία. Ἦταν παντρεμένη· εἶχε ἄντρα σπουδαῖο, μὲ τὸν ὁποῖο εἶχε ἀποκτήσει ἕνα χαριτωμένο ἀγοράκι. Τὴν ἔπιασαν, τὴν ὡδήγησαν μπροστὰ στὸ δικαστήριο. ―Εἶσαι Χριστιανή; ―Εἶμαι Χριστιανή. ―Ἐσύ, μιὰ τόσο σπουδαία γυναίκα, νὰ εἶσαι Χριστιανή; ―Εἶμαι, δὲν τὸ ἀρνοῦμαι. Τὴν φυλάκισαν καὶ τὴν κατεδίκασαν εἰς θάνατον. Καὶ ἐνῷ ἦταν ἕτοιμοι τὴν ἄλλη μέρα νὰ τὴν ἐκτελέσουν, πῆγε τὸ βράδυ ὁ πατέρας της καὶ ὁ ἄντρας της. Ὁ πατέρας πέφτει στὰ πόδια τῆς κόρης· ―Παιδί μου, τί εἶν’ αὐτὸ ποὺ κάνεις; γιατί νὰ μᾶς στερήσῃς τὴν παρουσία σου; Ἀρνήσου, πὲς ὅτι δὲν εἶσαι Χριστιανή. ―Ὄχι, πατέρα. ―Μὰ δὲ μᾶς ἀγαπᾶς; ―Σᾶς ἀγαπῶ, ἀλλὰ παραπάνω ἀγαπῶ τὸ Χριστό. Ἔρχεται καὶ ὁ ἄντρας της, ποὺ τὴν ἀγαποῦσε, καὶ μὲ δάκρυα στὰ μάτια τῆς λέει·―Πῶς τὸ κάνεις αὐτό; δὲν ἀγαπᾷς τὸ παιδί σου; δὲν ἀγαπᾷς ἐμένα; Τί ἀπαντάει ἐκείνη ἡ εὐλογημένη; Λόγια ποὺ δὲν ὑπάρχει ζυγαριὰ νὰ τὰ ζυγίσῃ καὶ καμμιά γυναίκα δὲν τὰ λέει σήμερα· ―Κ’ ἐσένα ἀγαπῶ, καὶ τὸ παιδὶ ἀγαπῶ· ἀλλὰ χίλιες φορὲς περισσότερο ἀγαπῶ τὸ Χριστό!… Γυναῖκες, ἂν κάνετε εἴδωλα τοὺς ἄντρες καὶ τὰ παιδιά σας, θὰ κολαστῆτε.
Ζοῦμε βέβαια τώρα σὲ ἐποχὴ φιλελευθέρου δημοκρατικοῦ πολιτεύματος, κανείς δὲ μᾶς διώκει. Ἀλλὰ «ῥόδα εἶνε καὶ γυρίζει», ἀλλάζει ὁ κόσμος. Δὲν ἀποκλείεται νὰ βρεθοῦμε κ’ ἐμεῖς σὲ δοκιμασία. Φαντασθῆτε λ.χ. ν’ ἀπαγορευθῇ ὁ ἐκκλησιασμός, ὅπως ἔγινε ἀλλοῦ. Σᾶς ἐρωτῶ· ἐὰν βγῇ ἕνα τέτοιο διάταγμα καὶ λέῃ ὅτι «Ὅποιος πάῃ στὴν ἐκκλησία, θὰ ἐκτελῆται», ποιός θὰ τὸ ἀψηφήσῃ; Οὔτε ὁ παπᾶς δὲ θὰ πάῃ! Γιατὶ δὲν εἴμαστε θερμοὶ Χριστιανοί, δὲν ἔχουμε μέσα μας τὴ φωτιὰ τοῦ ἁγίου Πνεύματος ὥστε νὰ προτιμήσουμε τὴ θυσία. Εἴμεθα ὕλη καὶ μόνο ὕλη, κοιλιὰ καὶ ἔντερα καὶ ἔρωτες αἰσχροί, τίποτα περισσότερο.
* * *
Σᾶς ὁμιλῶ μὲ σκληρὰ λόγια. Ἀλλὰ πρέπει ἀπὸ τώρα νὰ προετοιμάσουμε τὸν ἑαυτό μας γιὰ τὴν ὁμολογία τῆς πίστεως. Κ’ ἐπειδὴ εἶνε δύσκολο νὰ φθάσουμε ἀπ’ εὐθείας στὴ μεγάλη ὁμολογία καὶ στὸ μαρτύριο, ἂς ἀρχίσουμε μὲ μικρὲς ὁμολογίες. Ποιές εἶνε οἱ μικρὲς ὁμολογίες; Λόγου χάριν· σηκώνεσαι τὸ πρωί; κάνε τὸ σταυρό σου· μιὰ ὁμολογία εἶνε αὐτή, μικρὰ ὁμολογία. Πηγαίνεις στὸ χωράφι; κάνε τὸ σταυρό σου· μικρὰ ὁμολογία εἶνε αὐτή. ᾿Επιστρέφεις, κάθεσαι στὸ τραπέζι, ἔχεις ὅλα τ’ ἀγαθὰ ἐκεῖ; κάνε τὸ σταυρό σου· μικρὰ ὁμολογία εἶνε αὐτή. ᾿Ακοῦς τὴν καμπάνα νὰ χτυπάῃ; κάνε τὸ σταυρό σου· μικρὰ ὁμολογία εἶνε κι αὐτή. Περνᾷς ἀπὸ ἐκκλησία; κάνε τὸ σταυρό σου· μικρὰ ὁμολογία εἶνε αὐτή. Μπαίνεις στὸ αὐτοκίνητο; κάνε τὸ σταυρό σου. Ποιός κάνει σήμερα τὸ σταυρό του ξεκινώντας; Κανείς. Κ’ ὕστερα κλαῖμε ὅταν σκοτώνωνται ἄνθρωποι. Στὴν Ἑλλάδα ἔχουμε τροχαῖα δυστυχήματα ὅσα σὲ καμμιά ἄλλη χώρα· γιατὶ μπαίνουν στὰ αὐτοκίνητα ὄχι μόνο χωρὶς σταυρὸ ἀλλὰ καὶ μὲ βλαστήμιες. Πρὶν πιάσῃς τὸ τιμόνι κάνε τὸ σταυρό σου· μικρὰ ὁμολογία τῆς πίστεως εἶνε. Πᾷς στὸ καφενεῖο, ἀκοῦς τὸν ἄλλο νὰ ὑβρίζῃ τὸ Χριστό, τὸ Θεό, τὴν Παναγία; ἔχεις γλῶσσα; νὰ ὑπερασπισθῇς! Ἂν ὕβριζε τὸν πατέρα ἢ τὴ μάνα σου, τί θὰ ἔκανες; ἔτσι θὰ σιωποῦσες; Ἂν πιστεύῃς, δεῖξε τὴν πίστι σου.
Ἂς ὁμολογοῦμε, ἀγαπητοί μου, τὸ Χριστὸ παντοῦ καὶ πάντοτε. Γι’ αὐτὸ μᾶς ἔδωσε ὁ Θεὸς τὴ γλῶσσα. Τὰ ζῷα δὲ μιλᾶνε· ὁ ἄνθρωπος μόνο ἔχει αὐτὸ τὸ προνόμιο. Καὶ λέμε τόσα λόγια. Ἂν μετρήσῃς, μέσα σὲ μιὰ μέρα ἄλλος λέει 100 λέξεις, ἄλλος λέει 500, ἄλλος 600, ἄλλος 1.000· γιὰ ἔρωτες, γιὰ γυναῖκες, γιὰ συνοικέσια, γιὰ διαζύγια, γιὰ φαγητά, γιὰ ροῦχα, γιὰ λεφτά, γιὰ σπίτια, γιὰ κόμματα, γιὰ ὅ,τι φανταστῇς. Ἀπ’ τὸ πρωὶ μέχρι τὸ βράδυ πριόνι τὸ στόμα· ἀλλ’ οὔτε μιὰ λέξι γιὰ τὸ Χριστό! Τίποτα. Ἂν τὸν ἀγαπᾷς τὸ Χριστό, ποῦ εἶνε ἡ ἀγάπη σου; Ὅ,τι ἀγαπάει κανείς, τὸ λέει, δὲ ντρέπεται, δὲ δειλιάζει.
Δυστυχῶς ὅμως δὲν εἴμαστε μόνο δειλοί. Ἀντὶ ν’ ἀκούγεται ὁμολογία, ἀκούγεται βλασφημία. Θεέ μου, πῶς μᾶς ἀνέχεσαι! Ἕνα σκύλο ἔχεις, τοῦ πετᾷς ἕνα κόκκαλο, καὶ κουνάει τὴν οὐρά του, σὰ νὰ λέῃ· Εὐχαριστῶ, ἀφεντικό. Κ᾽ ἐμεῖς, ποὺ δεχόμαστε τόσα δῶρα, ποιό εἶνε τὸ εὐχαριστῶ; Εἴμαστε ἀγνώμονες, ἀχάριστοι.
Ν’ ἀγαπᾷς τὸ παιδί σου, ν’ ἀγαπᾷς τὸν ἄντρα σου, ν’ ἀγαπᾷς τὴν οἰκογένειά σου, ν’ ἀγαπᾷς τοὺς ἀνθρώπους· ἀλλὰ παραπάνω ν’ ἀγαπᾷς τὸ Χριστό· ὅν, παῖδες Ἑλλήνων, ὑμνεῖτε καὶ ὑπερυψοῦτε εἰς πάντας τοὺς αἰῶνας· ἀμήν.
† ἐπίσκοπος Αὐγουστῖνος
(ἱ. ναὸς Ἁγ. Πάντων Δροσεροῦ – Ἑορδαίας 9-6-1985)
_____________________________
STA ROYMANIKA
____________________________
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Tuturor Sfinţilor
Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la Duminica Tuturor Sfinţilor
(prima a lui Matei)
MĂRTURISIREA CREDINŢEI
Iubiţii mei, există necredincioşi şi atei, care îşi deschid gurile şi hulesc cele cuvioase şi sfinte şi încearcă să dezrădăcineze din inimile oamenilor credinţa în Dumnezeu. Unii dintre aceştia spun într-un mod perfid: Bune sunt cele pe care le zice Evanghelia şi le propovăduieşte Biserica, dar cine le face?… Cuvântul acesta seamănă necredinţă. „Cine le face?…”. Adică vor să spună că Evanghelia s-a învechit de acum. Dar soarele poate să se învechească, Evanghelia însă nu se învecheşte. Ei nu cred, de aceea vor o nouă „Evanghelie”, o anti-evanghelie, „evanghelia” lui Antihrist. Ce avem să le răspundem acestora? Că dacă până şi unul singur în zeci de milioane se va afla împlinind Evanghelia, acesta este suficient să demonstreze că împlinirea Evangheliei este posibilă. Pentru că, dacă unul a împlinit-o, pot s-o împlinească şi alţii, pentru că toţi oamenii sunt din aceeaşi frământătură.
Dar întreb: Doar unul a împlinit Evanghelia? Nu unul, ci mulţi. Câţi? O strigă sărbătoarea de astăzi a tuturor sfinţilor. Astăzi nu sărbătorim doi sfinţi sau zece, sau o sută, sau trei sute, sau cinci sute, sau o mie de sfinţi. Dacă puteţi să număraţi stelele cerului, atunci veţi putea să număraţi şi pe sfinţii pe care îi sărbătorim astăzi, cunoscuţi şi necunoscuţi. Sfinţii sunt din toată lumea. Sunt bărbaţi, dar şi femei şi copii. Sunt bătrâni, dar şi copii. Sunt de toate ocupaţiile: păstori, plugari, muncitori, învăţători, profesori, filozofi, poeţi, retori, oratori, soldaţi, generali. Sunt din toate părţile pământului: elini, bulgari, sârbi, români, ruşi, de pretutindeni unde există Ortodoxia. Sfinţi cu milioanele. Şi toţi aceştia ce ne strigă? Îi contrazic pe necredincioşi şi zic: Noi nu am trăit pe Lună, nici pe stele, aici pe pământ am trăit; aşadar, de vreme ce noi am împlinit Evanghelia, puteţi şi voi să o împliniţi. Ne strigă cu trâmbiţe cereşti să-i imităm, să trăim şi noi ca şi ei.
***
Cum au trăit sfinţii? O zice Evanghelia de astăzi. Unul din semnele distinctive ale sfinţilor este – care? A spus-o Hristos: Cine Mă va mărturisi pe Mine, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui ceresc (vezi Matei 10, 32). Adică datoria noastră este mărturisirea.
Ce înseamnă mărturisirea? Ceea ce crezi să nu ascunzi, ci s-o spui cu gura. Aşa e corect. Aşa cum un tânăr care iubeşte o tânără nu-şi ascunde iubirea, ci oriunde ar fi, prin toate mijloacele (prin gesturi, cu flori, cu scrisori, cu poezii, cu cântece, în orice fel) îşi exprimă erosul lui, îşi arată iubirea lui, aşa şi tu. Dacă eşti creştin, dacă simţi iubire pentru Hristos, să-L mărturiseşti pretutindeni, să-L propovăduieşti călduros. Aceasta au făcut-o toţi sfinţii. L-au mărturisit pe Hristos.
Când L-au mărturisit? Nu doar în anii liniştiţi, ci şi în anii dificili, în anii groaznicelor prigoane. Atunci era o crimă dacă cineva spunea că este creştin. A mărturisi că este creştin era cauza propriei arestări. Îl prindeau, îl duceau la un tribunal şi îi puneau întrebarea: Eşti creştin? Să spui astăzi „sunt creştin” nu te costă nimic; atunci s-o fi spus. „Da, sunt creştin!” i-ar fi costat capul! „Eşti creştin?” – întrebau atunci, două cuvinte. Unii negau, dar alţii mărturiseau şi spuneau „Sunt creştin!”. Şi era aruncat în închisoare şi era lipsit de drepturi, era depus din poziţiile sale, era supus la chinuri groaznice, lucruri despre care vorbeşte Apostolul de astăzi (vezi Evrei 11, 33 – 12, 2) Şi, în sfârşit, îi condamnau la moarte şi-i executau. Şi aceia până în ultima lor clipă Îl mărturiseau pe Hristos, nu se lepădau de El. Vreţi un exemplu? Aş fi putut să istorisesc multe, dar voi n-aveţi chef. Dacă în schimb, seara, la televizor, ascultaţi ore întregi minciunile lumii, în biserică vă supăraţi, că nu mai vine odată momentul în care preotul va spune „Pentru rugăciunile…”. Aşa e generaţia noastră. Aşadar, vă voi istorisi doar o mucenicie.
Era o femeie de douăzeci şi cinci de ani, bogată, educată şi frumoasă. Căsătorită. Avea un soţ important, împreună cu care dobândise un băieţel gingaş. Au prins-o, au dus-o în faţa tribunalului. – Eşti creştină? – Sunt creştină. – Tu, femeie atât de importantă, să fii creştină? – Sunt, nu neg asta. Au aruncat-o în temniţă şi au condamnat-o la moarte. Şi în timp ce erau gata în ziua următoare să o execute, s-au dus seara tatăl şi bărbatul ei. Tatăl cade la picioarele fetei: – Copilul meu, ce este ceea ce faci? De ce să ne lipseşti de prezenţa ta? Leapădă-te, neagă, spune că nu eşti creştină. – Nu, tată. – Dar nu ne iubeşti? – Vă iubesc, dar mai mult Îl iubesc pe Hristos. Vine şi bărbatul ei, care o iubea, şi cu lacrimi în ochi îi zice: – Cum să faci asta? Nu-ţi iubeşti copilul? Nu mă iubeşti pe mine? Ce răspunde acea binecuvântată? Cuvinte pentru care nu există cântar să le cântărească şi nicio femeie nu le zice astăzi: – Şi pe tine te iubesc, şi pe copil îl iubesc; dar de mii de ori mai mult Îl iubesc pe Hristos!… Femei, dacă îi veţi transforma pe bărbaţii şi pe copiii voştri în idoli, vă veţi chinui…
Desigur, trăim acum în epoca unui regim democratic şi iubitor de libertate, nimeni nu ne izgoneşte. Dar lumea se schimbă, „este roată şi se învârte”. Nu este exclus să fim puşi şi noi la încercare. Închipuiţi-vă, de pildă, că se va interzice mersul la biserică, cum s-a întâmplat în altă parte. Vă întreb: Dacă va ieşi un astfel de decret şi va zice „Cine se duce la biserică, va fi executat”, cine îl va anula? Nici preotul nu se va duce! Pentru că nu suntem creştini înflăcăraţi, nu avem în noi focul Duhului Sfânt, aşa încât să preferăm jertfa. Suntem materie şi doar materie, burtă şi intestine şi iubiri ruşinoase, nimic mai mult.
***
Vă vorbesc cu cuvinte aspre, dar de acum trebuie să ne pregătim pe noi înşine pentru mărturisirea credinţei. Şi pentru că este greu să ajungem direct la marea mărturisire şi la mucenicie, să începem cu mărturisiri mici. Care sunt mărturisirile mici? De pildă: Te scoli de dimineaţă? Fă-ţi cruce: mărturisire este şi asta, o mică mărturisire. Te duci în câmp? Fă-ţi semnul crucii; o mică mărturisire este şi asta. Te întorci, stai la masă, ai toate bunătăţile acolo? Fă-ţi semnul crucii. O mică mărturisire este şi asta. Treci pe lângă biserică? Fă-ţi semnul crucii. O mică mărturisire este şi asta. Intri în maşină? Fă-ţi semnul crucii. Cine-şi face astăzi cruce la începutul oricărei lucrări? Nimeni. Şi apoi plângem când oamenii se ucid. În Elada avem nenorociri în trafic; atât de multe ca în nicio altă ţară; pentru că intră în maşini nu doar fără cruce, ci şi cu înjurături. Înainte de a apuca volanul; fă-ţi crucea, o mică mărturisire de credinţă este şi asta. Te duci la cafenea, îl auzi pe altul că înjură pe Hristos, pe Dumnezeu, pe Preasfânta? Ai limbă? Să aperi! Dacă i-ar fi înjurat pe tatăl sau pe mama ta, ce-ai fi făcut? Ai fi tăcut aşa? Dacă crezi, arată-ţi credinţa ta.
Să mărturisim, iubiţii mei, pe Hristos pretutindeni şi întotdeauna. De aceea ne-a dat Dumnezeu limbă. Animalele nu vorbesc; doar omul are acest privilegiu. Şi spunem atâtea cuvinte. Dacă ai număra, într-o zi, unul spune o sută de cuvinte, altul cinci sute, altul şase sute, altul o mie despre iubiri, despre femei, despre căsătorii, despre divorţuri, despre mâncăruri, despre haine, despre bani, despre case, despre petreceri, despre orice îţi poţi imagina. De dimineaţă până seara fierăstrău este gura; dar niciun cuvânt despre Hristos! Nimic. Dacă Îl iubeşti pe Hristos, unde este iubirea ta? Tot ce iubeşte cineva declară, nu se ruşinează, nu se teme.
Însă, din nefericire, nu suntem doar laşi. În loc să se asculte mărturisirea, se ascultă blasfemia. Dumnezeul meu, cum ne mai rabzi! Ai un câine, când îi arunci un os, îşi mişcă coada, ca şi cum ţi-ar spune: Mulţumesc, stăpâne. Şi noi, care primim atâtea daruri, unde este „mulţumesc”? Suntem nerecunoscători, nemulţumitori.
Să-ţi iubeşti copilul, să-ţi iubeşti bărbatul, să-ţi iubeşti familia, să-i iubeşti pe oameni, dar mai presus de toate să-L iubeşti pe Hristos, pe Care, copii ai elinilor, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin.
† Episcopul Augustin
(Sfânta Biserică a Tuturor Sfinţilor din Droserou-Eordeea, 9-6-1985)
Add A Comment
You must be logged in to post a comment.