Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Sfântului Augustin

15 iunie

O MINUNE A HARULUI

Iubiţii mei, depravarea societăţii a crescut de neînchipuit. Toţi şi toate contribuie ca depravarea secolului nostru să se întindă pretutindeni ca un mare incendiu. Şi lumea este în pericolul de a deveni ca Sodoma şi Gomora.
Toţi oamenii, bărbaţi şi femei, de toate vârstele, au fost atinşi de depravare. Dar în mod deosebit, depravarea se observă la tineri. Tineretul a luat-o razna. Se pare că nimeni nu mai aude. Îşi bat joc de toţi şi de toate. Aleargă ca un cal fugărit şi fără frâu. Mulţi sunt dezamăgiţi. Nu speră ca tineretul să se îndrepte.
Dar toţi cei care cred în Hristos nu trebuie să deznădăjduiască. Vezi, creştinul meu, un tânăr că trăieşte departe de Dumnezeu, că nu calcă în biserică, că are anturaje rele, că se îmbată şi face felurite neorânduieli şi imoralităţi? Unul din lume va spune: S-a dus şi ăsta. S-a distrus. Nu mai există nădejde de îndreptare… Dar tu, creştinul meu, să nu spui un astfel de cuvânt. Să nu deznădăjduieşti niciodată pentru nici un om şi, mai ales, tânăr. Hristos poate să facă minunea Lui. Hristos poate să scoată din noroi şi cea mai păcătoasă fiinţă şi să o facă albă şi sfântă. Nu sunt una sau două pildele de pocăinţă şi de mântuire a fiilor şi a fiicelor risipitoare.
Un astfel de exemplu este şi Sfântul Augustin, pe care Biserica noastră îl sărbătoreşte pe 15 iunie.

∗∗∗

Ce a fost mai înainte Augustin? Un tânăr scrântit în vremea sa. S-a încurcat cu anturaje rele, cu prieteni stricaţi şi femei stricate şi a devenit un mare desfrânat.
Dar deodată Augustin s-a schimbat. Cum s-a schimbat? Trei factori au contribuit la minunata schimbare în inima şi în viaţa lui Augustin.
Primul a fost sfânta lui mamă. Monica se numea. Sfânta Monica a rămas văduvă de tânără. Augustin era unicul ei copil. Copil foarte deştept şi foarte energic. Mama lui îl sfătuia continuu. Dar Augustin a fost târât de patimile lui aprige şi n-a ascultat-o pe mama lui. A luat-o pe drumul păcatului şi al depravării. O depravare inimaginabilă. S-a rostogolit în prăpastie. Dar sfânta lui mamă, Monica, nu a deznădăjduit. Când l-a văzut căzând cu mutra în păcate, şi că sfaturile ei nu aduceau nici un rezultat, Monica a îngenunchiat şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru copilul ei. S-a rugat cu credinţă. S-a rugat cu durere. S-a rugat cu lacrimi şi suspine. Hristoase, mântuieşte-l pe copilul meu din stricăciune!…
O astfel de mamă nu putea să nu fie în cele din urmă auzită de Dumnezeu. Sfântul ei exemplu nu l-a lăsat în cele din urmă pe Augustin nemişcat. Când Sfânta Monica a plecat din această lume, Augustin a vărsat lacrimi amare. Şi ori de câtre ori îşi amintea de ea, o emoţie profundă îi cuprindea sufletul. Despre mama lui a scris pagini foarte frumoase în cărţile lui.
În afară de mama lui, la schimbarea lui Augustin a contribuit şi un sfânt şi înţelept episcop. A fost episcopul de Mediolanum, Milano de astăzi din Italia. Se numea Ambrozie. Acest sfânt şi înţelept episcop a avut drept principală lucrare predica. Predica adesea. Propovăduia cu putere. Multă lume se ducea şi-l asculta. Într-o zi, împreună cu alţii, s-a dus la predică şi Augustin. Cuvintele episcopului pe care l-a auzit la predică l-au impresionat mult. A început să se gândească serios.
Ce mare putere are cuvântul lui Dumnezeu şi cât de mult lucrează asupra sufletului tinerilor, când acest cuvânt este propovăduit cu putere din gura sfinţilor şi eroicilor episcopi!
Dar nici lacrimile fierbinţi ale Monicăi, nici predicile puternice ale lui Ambrozie n-ar fi adus minunata urmare a pocăinţei lui Augustin, dacă n-ar fi existat alt factor, harul lui Dumnezeu. O, acest har! Această nesfârşită iubire a lui Dumnezeu faţă de omul păcătos, această putere care iese din rănile Celui Răstignit! El foloseşte toate mijloacele pentru pocăinţa şi mântuirea neamurilor. De multe ori intervine şi pe neprevăzute. Acesta loveşte puternic la poarta păcătosului şi strigă: Trezeşte-te, păcătosule! Ce dormi? Acesta cutremură inima omului care are dispoziţie bună şi vrea să se mântuiască.
Aşadar, acest har a tunat şi a fulgerat în sufletul lui Augustin şi a făcut minunea. Într-o zi, pe când Augustin şedea gânditor în grădină, a auzit un glas tainic: Ia şi citeşte! Lângă el era  Sfânta Scriptură. O ia, o deschide şi citeşte: „Noaptea e pe sfârşite şi s-a apropiat ziua. Să lepădăm deci lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13, 12 – 14).
Augustin a înţeles aceste cuvinte ale Apostolului Pavel, ca împlinindu-se în cazul lui şi le-a considerat ca pe o deosebită chemare a lui Dumnezeu adresată lui. S-a pocăit sincer. A plâns ca Petru. A plâns ca femeia păcătoasă. Rar s-a pocăit vreun om ca Augustin. Duhul Sfânt, care i-a luminat pe sfinţii apostoli, în ziua Cincizecimii, l-a luminat şi pe Augustin şi l-a făcut unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Bisericii. A scris multe opere, de care se minunează veacurile.

∗∗∗

Iubiţii mei! Cel care scrie predica aceasta poartă numele Sfântului Augustin şi vă roagă să nu-l uitaţi în rugăciunile voastre. Am nevoie de rugăciunile voastre. Mare este lupta la care m-am angajat acum, la bătrâneţe, în Eparhia mea şi, în general, în Biserică. Fără harul Sfântului Duh ce putem să spunem şi să facem?
Cinstind pomenirea marelui Părinte al Bisericii, Sfântul Augustin, am zidit în orfelinatul bisericesc din Florina o mică biserică cu hramul Sfântului Augustin. În fiecare an, pe 15 iunie este sărbătoare.
Fie ca, prin mijlocirile Sfântului Augustin, Domnul cel mult îndurător să ne miluiască pe noi toţi şi prin pocăinţă să ne învrednicească de cereasca Sa împărăţie.

(traducere din elină: M.L.; sursa: „Myripnoa anthi”)