UN SFÂNT CAFEGIU

Noul Mucenic Gheorghe

(Νεομάρτυς Γεώργιος)

–    25 iunie –

Vom vorbi, iubiţii mei, despre un nou mucenic, a cărui pomenire Sfânta noastră Biserică o sărbătoreşte pe 25 iunie.

***

Noul Mucenic se numeşte Gheorghe. Patria lui era Atalia din Asia Mică. Limba pe care o vorbeau atunci cei mai mulţi locuitori din Atalia era turca. Asta nu înseamnă însă că erau şi turci. Pentru că limba nu este întotdeauna un semn al religiei şi al     patriei.
În părţile Asiei Mici, unde stăpâneau turcii şi împilau poporul elin, din cauza sclaviei de mulţi ani, mulţi uitaseră limba elină şi vorbeau turca.
Limba lor era cea turcă, dar inima lor era creştină şi elină.
Cât de mult aceşti turcofoni iubeau  Elada şi-L adorau pe Hristos, au arătat-o în foarte multe împrejurări tragice. Au preferat moartea, decât să se lepede de Hristos şi de Elada. La ce bun să te faci că vorbeşti şi că scrii minunat în elină, dar să fii ateu, necredincios şi prin toate câte zici şi faci să urmăreşti să-ţi distrugi religia şi patria?
Desigur, ar fi bine, ca toţi cei care locuiesc în această ţară, care se numeşte Elada, să vorbească frumoasa limbă elină, potrivit sfatului Sfântului Cosma  Etolianul, care a deschis pretutindeni şcoli, ca oamenii să înveţe elina.

***

În părţile Ataliei s-a născut Noul Mucenic Gheorghe. Părinţii lui erau bogaţi şi se distingeau prin evlavia lor. Au construit o frumoasă biserică în cinstea Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.
Gheorghe era un băieţel harismatic, pe care-l iubeau mult părinţii lui. Dar, din nefericire, în acea vreme a turcocraţiei, părinţii creştini nu aveau stăpânire peste copiii lor. Îi stăpâneau turcii. Când voiau, ei îi luau cu forţa pe copii din braţele părinţilor, îi tăiau împrejur şi-i făceau turci. Aceşti copii deveneau vestiţii ieniceri, care ca nişte fiare sălbatice se aruncau asupra creştinilor şi constituiau înfricoşătoarea putere armată a turcilor.
Sărmanii părinţi creştini tremurau ca nu cumva să-şi piardă copiii. Şi atât cât puteau îi ascundeau de ochii turcilor.
Dar micuţul Gheorghe a scăpat într-o zi de sub privirea părinţilor săi, s-a îndepărtat de casă şi rătăcea pe drumurile Ataliei. S-a întâmplat atunci să treacă pe drum un guvernator turc din regiune, un agă, care l-a văzut pe acest băieţel drăgălaş, l-a răpit şi l-a dus în casa lui.
Acolo, prin linguşiri, aga l-a făcut să se lepede de credinţa în Hristos, să primească tăierea împrejur şi să devină mahomedan. Din Gheorghe a devenit Mehmed. Părinţii lui, care nu ştiau ce s-a întâmplat, credeau că micuţul s-a rătăcit şi îl căutau pentru a-l găsi. Mare a fost neliniştea lor. În sfârşit, au aflat groaznica ştire, cum că a devenit turc. Cât au plâns şi s-au întristat! L-au căutat, şi-au cerut copilul, dar aga nu doar că nu li l-a dat, ci  i-a dat acestuia drept femeie pe fiica lui. Astfel, nefericiţii părinţi şi-au pierdut orice nădejde şi plângeau pierderea lui.

***

În casa agăi slujea o femeie creştină. Numele ei era Maria. Aceasta era cunoscută părinţilor lui Gheorghe, care au rugat-o să găsească un prilej şi să-i amintească lui Gheorghe originea lui, poate se va emoţiona.  Maria a găsit un prilej, a discutat cu Gheorghe. I-a spus că părinţii lui plâng şi se tânguiesc pentru pierderea lui. Aceste cuvinte ale Mariei au căzut în inima lui Gheorghe ca o sămânţă aleasă şi au adus roadă. Gheorghe s-a emoţionat şi a hotărât să fugă din casa agăi. Dar pentru că aga era un om dur, s-a temut ca nu cumva să se sălbăticească şi să provoace vreun rău părinţilor lui şi, în general, creştinilor. De aceea a fugit cu cap. S-a prefăcut că vrea să meargă la Mecca să se închine, ca toţi mahomedanii, la mormântul lui Mahomed. Aga, i-a dat permisiunea fără să bănuiască nimic. Dar Gheorghe, în loc să meargă la Mecca, s-a dus împreună cu creştina Maria la Ierusalim şi s-au închinat la Sfintele Locuri. Au ajuns în Sfânta Mănăstire a Sfântului Sava şi-a găsit acolo un părinte duhovnicesc, şi-a spovedit păcatele, s-a dus apoi la râul Iordan, s-a îmbăiat în apele lui curate, a primit curaj şi mângâiere şi s-a învrednicit apoi, în urma unei pocăinţe sincere şi a mărturisirii, să se împărtăşească cu Preacuratele Taine.
Astfel, a devenit din nou creştin. A rămas în Ierusalim doi ani. Dar Maria, care l-a însoţit ca o maică duhovnicească, l-a sfătuit să-şi schimbe locul, deoarece exista teama ca aga să-i descopere, şi atunci ea însăşi ar fi fost în pericol, pentru că l-a ajutat să fugă. Au plecat deci din Ierusalim şi au venit şi au locuit într-o cetate din Asia Mică, în Ţesme. Acolo, ca să-şi scoată pâinea cea de toate zilele, Gheorghe şi-a deschis un mic magazin şi o făcea pe cafegiul. Peste puţin, ca creştin, a făcut nuntă după lege cu o fată creştină, Elena. Trăia o viaţă liniştită şi creştină. Dar în vremea aceea izbucnise Revoluţia din 1821. Era o mare răscolire şi tulburare. Turcii îi înrolau pe creştini cu forţa. Gheorghe, deoarece ştia bine limba turcă, a fost luat ca îngrijitor de cai la tribunalul din cetate. Nimeni nu ştia istoria lui.
Dar deodată s-a auzit că venea în Ţesme aga-prefect al Ataliei, pentru a trece în insula Hios de vis-à-vis, să înăbuşe revoluţia şi să distrugă insula (după cum de altfel s-a şi întâmplat, distrugând-o). Creştinii din cetate, cum au aflat că vin oştile turceşti, s-au ascuns în casele otomanilor care pătimeau împreună cu ei. Asta l-au sfătuit şi pe Gheorghe să facă. Dar inima lui ardea de dragostea muceniciei. De aceea, când a venit aga Ataliei, Gheorghe a alergat să-l întâmpine, să-l primească şi a ţinut hăţurile calului lui, ca să coboare. Aga nu l-a cunoscut la început. Dar când s-a uitat la el cu atenţie, l-a cunoscut şi l-a ameninţat pe prefectul din Ţesme pentru că l-a pus pe ginerele său într-o treaptă atât de umilă. Aga a poruncit să-l aducă în faţa lui pe Gheorghe.
-Mehmed – îi spune aga – de ce ai plecat cu înşelăciune din casa mea? De ce ţi-ai părăsit femeia şi copilul?
-Nu sunt Mehmed. Mă numesc Gheorghe şi creştin voi muri!
Degeaba a încercat aga să-l câştige pentru el. Gheorghe a rămas neînduplecat. Atunci aga s-a mâniat şi a poruncit să-l închidă în temniţă şi să-l biciuiască crunt, ca să-şi schimbe părerea. În temniţă l-a vizitat un ofiţer superior, care l-a sfătuit să se lepede de Hristos şi să se turcească din nou şi atunci va avea toate bunătăţile. Au început groaznicele lui chinuri. Dar Gheorghe, în ciuda tuturor durerilor pe care le simţea, a rămas neclintit şi a stârnit uimirea tuturor. În sfârşit,în data de 25 iunie 1823, în Piaţa din Ţesme, în faţa a mii de oameni, turcii l-au spânzurat pe mucenic. Ultimele lui cuvinte au fost „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta’’.

***

Un nou mucenic cafegiu. Dovadă că nicio meserie, atunci când este făcută cu cinste, nu-l împiedică pe cineva să fie un înflăcărat creştin.

(trad.: M.L., sursa: “Ap’ola ta epanghelmata” Μητροπολίτου Φλωρινης π. Αυγουστίνου Καντιώτου