Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Sfinţilor şapte Mucenici Macabei,
a maicii lor Solomoni şi a bătrânului Eleazar

– 1 august –

Toată familia – mucenici

În lupte, iubiţilor, în luptele care au loc în stadioane, atleţii care se luptă sunt tineri şi se disting prin puterea lor trupească şi prin gimnastică. Dar noi astăzi vă vom chema la o luptă (întrecere), unde veţi vedea că iau parte nu doar tineri în tinereţea lor, ci şi mici copii, şi femei, şi chiar oameni bătrâni şi bolnavi, şi toţi se luptă şi biruiesc.
Curioase lucruri! – îmi veţi spune. Un prunc, un bolnav şi o bătrână pot să ia parte la lupte, să biruiască şi să fie încoronaţi? Fireşte, acest lucru nu are loc în sala de gimnastică, pe terenul de sport şi în stadioane. Însă se întâmplă într-un alt stadion, care se numeşte stadion al virtuţii. În acest stadion, Dumnezeu îi cheamă pe oameni, iar la luptele acestuia pot să participe toţi. Pentru că ceea ce este necesar în aceste lupte duhovniceşti nu este puterea fizică, ci un suflet viteaz şi hotărât, un suflet care să fie gata să spună diavolului şi uneltelor lui: Trupul mi-l puteţi arde, dar de credinţa mea nu mă lepăd! Dacă însă înăuntrul omului nu există un suflet viteaz, ci un suflet care se teme, atunci toţi văd jalnica privelişte a unor tineri cu trupuri de oţel, care deşi biruiesc în luptele atletice, sunt biruiţi şi umiliţi de patimile lor, căzând şi închinându-se diavolului şi uneltelor lui.
Veniţi, iubiţii mei, să urmăriţi o luptă duhovnicească minunată, la care au luat parte nouă suflete viteze, ce au biruit şi s-au arătat eroi ai credinţei şi ai virtuţii, iar pomenirea lor rămâne nemuritoare. Biserica a hotărât 1 august ca zi de sărbătoare a lor. Aceşti luptători sunt cei şapte copii Macabei, mama lor Solomoni şi preotul Eleazar.

***

Cu mintea ne aflăm în anii 160 î.Hr. Acolo jos, în Orient, şi mai precis în Israel, domina o mare tulburare. Un rege idolatru, pe nume Antioh Epifanis, a ajuns cu oştile sale la Ierusalim, ca să se răzbune pe acei iudei care nu s-au închinat şi ei idolilor. Pentru că în Israel apăruseră nişte bărbaţi viteji, aşa-numiţii Macabei, care s-au împotrivit idolatriei şi au răsculat poporul împotriva tiraniei. Vrem – au spus – să trăim liberi, să ne închinăm Dumnezeului nostru şi nu să fim sclavi, închinându-ne idolilor. În jurul acestora s-a adunat popor mult. Idolatrul Antioh a luat hotărârea să nimicească această mişcare patriotică şi religioasă. A ucis 80.000 de iudei. A întemeiat un tribunal în Ierusalim şi îi judeca el însuşi. Pe cei pe care îi prindeau şi îi aduceau înaintea lui îi punea să mănânce carne de porc friptă – lucru pe care religia lor îl interzicea – şi să jertfească idolilor. Cei care mâncau şi jertfeau erau liberi; dar cei care refuzau să mănânce carne de porc şi să jertfească, aceştia erau omorâţi în chinuri.
Între cei prinşi erau şi şapte tineri împreună cu respectabilul lor părinte duhovnicesc, preotul Eleazar, şi cu mama lor Solomoni. Să istorisim mucenicia acestor suflete viteze? N-avem timp. Cine vrea, să deschidă Vechiul Testament şi să citească ultima lui carte, IV Macabei. Acolo se descrie în detaliu mucenicia lor. Aici vom spune câteva cuvinte despre Eleazar, Solomoni şi cel mai mic dintre cei şapte copii.
Eleazar era de 90 de ani. Şi cu el a început ancheta. Tiranul credea că Eleazar, fiind bătrân, avea să se teamă, avea să se lepede de credinţa sa şi astfel ar fi devenit pricină de a-i urma exemplul şi cei şapte tineri. Pentru că tinerii ar fi zis: Bătrânului acesta, care de la o zi la alta îşi aşteaptă moartea, i s-a făcut milă de viaţa sa; şi noi, care suntem tineri, să nu ne fie milă de viaţa noastră? Dar bătrânul Eleazar era un suflet viteaz. – Mănâncă carne de porc – îi zic călăii. – Nu, răspunde. De 90 de ani păzesc legea lui Dumnezeu şi cum s-o încalc acum? Mor, dar nu încalc porunca lui Dumnezeu, nu-mi trădez credinţa. Călăii îl lovesc sălbatic cu biciul şi bătrânul cade jos leşinând. Călăii îl ridică, sunt gata să-l arunce în foc. Eleazar se întoarce către cei şapte tineri şi le spune: Tinerilor, luptaţi-vă şi muriţi pentru credinţă.
După mucenicia lui Eleazar, sunt strigaţi cei şapte tineri împreună cu mama lor Solomoni. Stau cu curaj înaintea tiranului. Buna cuviinţă şi frumuseţea lor provoacă minunarea lui Antioh. Fie-vă milă de tinereţile voastre, le zice. Mâncaţi puţină carne de porc şi eu vă voi pune în mari demnităţi. Tinerii refuză. Şi s-ar fi aşteptat cineva ca tiranul să poruncească să fie executaţi toţi împreună în acelaşi ceas. Dar tiranul nu a făcut-o. A poruncit să fie executaţi în ordinea vârstei. Executarea să înceapă de la cel mai mare şi să sfârşească cu cel mai mic. A făcut-o cu un scop, pentru că spera ca cei mai mici, văzând mucenicia celor mai mari decât ei, să se sperie şi să se lepede de credinţa lor. Căci, chiar dacă pe unul din ei ar fi reuşit să-l înduplece să se lepede de credinţa lui, aceasta ar fi fost o biruinţă a tiranului. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi cei şapte tineri, unul după altul, şi-au mărturisit credinţa lor şi au păşit spre mucenicie.
Pe fratele mezin, care era un copilaş, ce doar lăsase sânul mamei, tiranul a sperat că-l va câştiga. Când a venit rândul lui, tiranul l-a chemat pe copilaş lângă el şi a încercat cu mângâieri şi cuvinte dulci să-l facă să se lepede de credinţa sa. Dar mama lui, Solomoni, l-a privit în ochi şi cu semne şi cuvinte l-a sfătuit să nu se înfricoşeze, ci să îi imite pe fraţii lui care au mărturisit prin mucenicie. Micuţul a prins curaj şi singur s-a năpustit în focul pe care-l aprinseseră călăii şi s-a făcut în felul acesta ardere-de-tot.
A rămas acum mama, Solomoni. Aceasta, văzând mucenicia celor şapte copii a fost muceniţă de şapte ori. Nu de şapte ori, zice Sfântul Ioan Gură-de-Aur, ci de paisprezece ori. Pentru că mucenicia copiilor este de două ori mucenicie pentru mamă. O, ce mamă eroică a fost aceasta! Ce mamă sfântă! Nu un mucenic, ci şapte mucenici a dat. Aceasta cu copiii ei au alcătuit o biserică întreagă. În urma tuturor şi-a mărturisit credinţa şi şi-a pecetluit mărturia ei cu propriul sânge.

***

Iubiţii mei creştini! Sfânta Solomoni şi-a adus ca dar lui Dumnezeu pe cei şapte copii ai ei. Care mamă astăzi, aduce un astfel de dar lui Dumnezeu? Din nefericire, în blestemata noastră epocă toţi îi împing pe copiii lor spre diavolul, iar dacă apare vreun copil, care vrea să-I slujească lui Dumnezeu, toţi îi îndepărtează.
Mamelor, iubiţi-L pe Dumnezeu mai mult decât pe copiii voştri! Tinerilor, să fiţi gata ca şi Macabeii, ca să le sacrificaţi pe toate pentru credinţă. Bătrânilor, imitaţi-l pe bătrânul Eleazar.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară
“Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Myripnoa anthi”, Atena, 2007)