Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Sfintei Eufimia

– 16 septembrie –

DIN CE ECHIPĂ FACEŢI PARTE?

Şi iarăşi, iubiţii mei creştini, vom vorbi despre Asia Mică. Pont şi Asia Mică! Oriunde am săpa în sfintele noastre pământuri, vom găsi moaştele sfinţilor şi mucenicilor, mai vechi şi mai noi, care s-au jertfit pentru credinţa lui Hristos. Una din cetăţile Asiei Mici, zidită în faţa Constantinopolului, a fost şi Calcedonul. În această cetate a avut loc un Sinod Ecumenic, au propovăduit mari Părinţi ai Bisericii şi au fost martirizaţi o mulţime de creştini.
În această cetate a trăit şi a fost martirizată în veacul al III – lea după Hristos Sfânta Eufimia, care este sărbătorită pe 16 septembrie. Care a fost viaţa sfintei şi care a fost sfârşitul ei mucenicesc?! Acestea, în puţine cuvinte, le vom vedea în această omilie a noastră.

***

În acea epocă, era împărat unul din cei mai sălbatici prigonitori ai creştinismului, Diocleţian. Acesta îşi propusese să dezrădăcineze cu desăvârşire creştinismul. A uneltit diferite mijloace ca să izbutească în scopul său satanic. În Calcedon, unde s-a dus ca să urmărească acţiunile slujitorilor săi pentru nimicirea creştinilor, oamenii îi adorau pe falşii zei ai idolatriei antice, dar în mod deosebit îl adorau pe Ares, zeul războiului. Acestuia închinătorii la idoli îi zidiră un templu vestit. Au zidit uriaşa lui statuie, îi aduceau jertfe şi-i prăznuiau sărbătorile în chefuri şi desfrânări. Erau închinători la idoli şi de aceea sărbătoreau aşa. Dar ce să spunem despre creştinii de astăzi, numiţi ortodocşi, care, deşi zic că cred în adevăratul Dumnezeu şi se închină sfinţilor şi mucenicilor, aceştia la sărbătorile creştine fac destrăbălări şi chefuri mai rele decât anticii închinători la idoli? Creştini cu numele, dar cu viaţa închinători la idoli.
Acolo deci, în Calcedon s-a dus Diocleţian. Plin de ură împotriva creştinilor, a poruncit ca toţi creştinii care nu se vor închina statuii lui Ares şi nu vor aduce jertfe să fie prigoniţi şi să fie pedepsiţi cu chinuri groaznice. Creştinii din Calcedonul de atunci, ca să-şi păstreze credinţa, se adunau pe ascuns în diferite case şi acolo studiau Sfânta Scriptură, cântau cu toţii împreună şi se împărtăşeau cu Preacuratele Taine cu lacrimi în ochi. Casele deveniseră biserici. Iar creştinii din Calcedon, ca să scape de atenţia prigonitorilor, se împărţiseră în mai multe grupuri sau echipe. Fiecare grup îşi avea şeful lui şi toţi ştiau în ce casă trebuie să se adune pentru slujba dumnezeiască.
Unul din aceste grupuri, cel mai ales, era grupul care o avea în frunte pe Sfânta Eufimia. 49 erau persoanele grupului ei. Toate persoanele erau strâns legate între ele şi luaseră eroica hotărâre ca, dacă vor fi prinse, să moară muceniceşte pentru Hristos.
Nişte spioni ai tiranului au descoperit locul unde se aduna grupul Sfintei Eufimia. Au fost arestaţi toţi cei 49 şi duşi în faţa guvernatorului din Calcedon. La porunca lui de a cădea să se închine idolului niciunul nu s-a supus. Drepţi îşi mărturiseau credinţa. Imediat a poruncit să-i arunce în temniţă. Au suferit mult. Îi băteau cu curele. Trupurile lor se umpluseră de sânge. După 20 de zile, tiranul a poruncit şi i-a scos din închisoare. Spera că chinurile închisorii i-ar face să îngenuncheze şi să se închine idolului. Dar ce lucru ciudat! Trupurile martirilor se vindecaseră de răni! Niciun semn nu se mai vedea pe trupurile lor. Asta era o minune, care ar fi trebuit să-l facă pe tiran să se gândească serios şi să-şi schimbe cugetul. Dar când omul are o dispoziţie rea, poate să vadă şi mii de minuni, nici vorbă să creadă. Aşa cum frumos scrie Sinaxarul, precum arapul nu se face alb şi racul nu poate învăţa să meargă înainte, aşa şi tiranul, care a chinuit-o pe Sfânta Eufimia şi pe ceilalţi mucenici, nu şi-a schimbat dispoziţia. Ameninţa că o va arde pe întâistătătoare, pe Sfânta Eufimia. La această ameninţare a tiranului, sfânta a răspuns: Eu, o, tirane, nu mă tem de acest foc vremelnic. Mă tem de acel foc, de focul cel veşnic, care îi va arde fără încetare pe cei care se leapădă de Hristos.
Tiranul a poruncit şi s-a aprins un foc ca să o ardă pe sfânta. Doi soldaţi, Sostene şi Victor n-au îndrăznit să îndeplinească porunca tiranului, pentru că după toate câte văzuseră, crezuseră şi ei în Hristos. Vedem – au spus tiranului, un înger care împrăştie focul şi nu-l lasă să se apropie de sfântă, iar pe noi ne ameninţă… Soldaţii au crezut, tiranul nu a crezut. Soldaţii au fost aruncaţi în temniţă, iar tiranul cu alţi soldaţi a continuat mucenicia Sfintei Eufimia. Dar din toate chinurile pe care le istoriseşte Sinaxarul, Sfânta Eufimia scăpa într-un mod minunat. Dragostea ei faţă de Hristos era mai caldă decât focul. Credinţa ei biruia toate ispitele şi chinurile. Prin chinurile ei, Sfânta Eufimia strălucea încă şi mai mult. O stea, care a luminat nu doar cele 49 de persoane ale grupului ei, ci şi pe ceilalţi. Închinători la idoli, care priveau minunile şi mai ales răbdarea ei în chinuri, credeau în Hristos şi-şi mărturiseau public noua credinţă. În felul acesta, grupul ei a crescut şi s-a înmulţit. Tiranul nu reuşea în planurile lui. S-a dus să împrăştie grupul, dar în loc să-l împrăştie, a văzut grupul mărindu-se şi pe creştini înmulţindu-se.
Dar a venit ceasul sfârşitului mucenicesc al sfintei. Tiranul a poruncit s-o arunce la fiare sălbatice şi înfometate. Dar imediat ce un urs a muşcat-o pe sfântă, sufletul sfintei a zburat din trupul chinuit şi s-a dus în ceruri, ca să-L întâlnească acolo pe Mirele cel Ceresc, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

***

Iubiţii mei! Vedeţi ce a izbutit o femeie care a crezut în Hristos? A biruit pe tiran şi toate chinurile. Câte ne învaţă! Dar din toate învăţăturile, vreau să luaţi aminte la una. Sfânta Eufimia a avut un grup din 49 de persoane. Le catehiza, le învăţa şi le sfătuia la frumoasele lupte creştine. Arătaţi-mi, iubiţii mei creştini, un astfel de grup, ca să cad şi să mă închin căpeteniei şi sfinţilor lui membri. Astăzi, în epoca noastră, există grupuri sau echipe, care cu fanatism dau cu piciorul în minge şi adună lumea pe stadioane, dar grupuri sau echipe cu un scop mai înalt, cum a fost grupul sau echipa Sfintei Eufimia, unde? Vai! Cât s-a răcit credinţa creştinilor de astăzi!
Acum, în ultima vreme, în Mitropolia noastră se face o încercare în fiecare parohie, chiar şi în cea mai mică, să existe un cerc de bărbaţi care să studieze Sfânta Scriptură şi un cerc de femei care să studieze Scriptura şi să se roage. Dacă am avea în toată patria noastră astfel de cercuri şi dacă toate aceste cercuri ar deveni ca grupul Sfintei Eufimia, o, atunci, ce propăşire duhovnicească am avea în patria noastră!
Creştinii mei, bărbaţi şi femei, Episcopul Florinei cu lacrimi în ochi vă roagă: Înmulţiţi aceste grupuri sau echipe spre slava lui Dumnezeu. Toţi şi toate în cercuri, în echipe ale Domnului!

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Myripnoa anthi”, Atena, 2007)