ÎNALTPREASFINŢITUL AUGUSTIN KANDIOTIS, MITROPOLIT DE FLORINA (GRECIA):

BINECUVÂNTAREA LUI  HRISTOS

(Luca 5:1-11)

„Şi făcând aşa, au prins mulţime multă de peşti”

Iubiţii mei, în ţara în care S-a născut, a trăit, S-a răstignit şi a înviat Domnul nostru Iisus Hristos există un lac haric, lacul Ghenizaret.

Acolo, în jurul lacului Ghenizaret, Şi-a îndreptat paşii Hristos. De ce? Pentru că în acele sate ridicate împrejurul lacului locuiau săracii pescari. Un popor simplu şi fără vicleşug, care se trudea, iar din veniturile pescuitului trăia o viaţă simplă, departe de stricăciunea marilor centre urbane. Şi Hristos îi iubea pe pescari şi era mulţumit să se afle alături de ei şi dintre aceştia Şi-a ales pe primii ucenici, ca să-i facă pescari de oameni, propovăduitori şi învăţători ai lumii. Nu din universităţi şi din şcoli de filosofi şi de ritori, nu din vile şi palate, ci din jurul lacului Ghenizaret, Hristos Şi-a ales pe primii Săi ucenici, iar prin ei Şi-a întins Împărăţia Lui duhovnicească peste toată lumea. Mare minune! Cum prin nişte oameni analfabeţi, neînvăţaţi, Creştinismul a învins şi a triumfat!

PE MALUL LACULUI deci, Hristos. Numai ce L-au văzut, pescarii au alergat la El. Mult popor s-a strâns ca să-L vadă şi să-L asculte. Şi pentru ca acest popor să poată să-L vadă şi să-L audă mai bine, Hristos a intrat într-una dintre corăbiile pescăreşti, într-o corabie al cărei proprietar era Simon, şi a stat la plora corabiei. Plora a devenit un amvon improvizat şi de acolo a început Hristos să înveţe.

După sfârşitul cuvântării, Hristos îi spune lui Simon – care mai târziu s-a numit Petru – să mâne în largul lacului şi să arunce mrejele. A vrut ca astfel să-l răsplătească pe Simon, care îşi alocase corabia predicii. Dar la acest cuvânt al lui Hristos, Simon Îi răspunde: „Doamne, toată noaptea, care este timpul potrivit pentru pescuit, am aruncat mrejele noastre în lac, dar n-am prins nimic. Cum acum, când este zi, vom putea prinde peşti? Îmi pare de necrezut. Dar de vreme ce Tu porunceşti, voi împlini porunca Ta”.

Creştinii mei, vedeţi ascultarea lui Simon? Astfel de ascultare trebuie să avem şi noi faţă de Hristos. Să ascultăm nu doar în cele care ni se par nouă logice şi posibile, ci şi în acelea care ne apar ca fără logică şi cu neputinţă, pentru că „cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Da! Când Hristos porunceşte, nici o împotrivire. Mergi înainte, creştinul meu, şi Hristos va fi împreună cu tine. L-aţi văzut pe Simon. A ascultat, s-a supus poruncii lui Hristos. A mânat în largul lacului. Şi a aruncat mrejele şi imediat s-au umplut de peşti, care erau atât de mulţi, încât mreaja era cât pe ce să se rupă. Minune! Cum s-a întâmplat? Prin puterea lui Hristos. El stăpâneşte marea şi toate câte sunt în apele ei.

Un dascăl al bisericii observă că peştii, care nu au logică precum oamenii, peştii care nu au urechi ca să audă, au auzit şi s-au supus, au făcut ascultare de cuvântul lui Hristos şi s-au strâns în mreje. Omule, peştii lacului din Ghenizaret s-au supus lui Hristos şi tu căruia ţi-a dat Dumnezeu urechi ca să auzi, de ce le închizi cu răutate şi nu vrei să asculţi şi să te supui lui Hristos? Aşa, surd şi nesimţit, dovedeşti că eşti mai rău decât animalele şi decât peştii care ascultă şi se supun poruncilor Lui.

DE DOUĂ ORI, Simon-Petru şi tovarăşii săi au aruncat mrejele lor în lacul Ghenizaret. Prima dată, fără Hristos. A doua oară, împreună cu Hristos. Prima oară, chiar dacă s-au ostenit toată noaptea, n-au reuşit să prindă nimic. A doua oară, au umplut mrejele cu peşti.

Ce ne învaţă minunea aceasta? Printe altele, ne învaţă şi aceasta: unde este Hristos, este binecuvântare; iar unde este binecuvântarea lui Hristos, acolo este bogăţia şi comoara. Bogăţia materială? Şi aceasta. Dar mai înainte de toate, bogăţie duhovnicească, care este mai presus de toate.

Asta nu înseamnă că omul trebuie să stea cu mâinile încrucişate şi să nu lucreze, ci să le aştepte pe toate fără osteneală şi muncă. Nu! Omul va lucra, se va osteni şi va transpira, pentru că aceasta este porunca lui Dumnezeu: „Să lucraţi”. Dar înainte de muncă, omul are nevoie şi de binecuvântarea lui Hristos. Binecuvântarea lui Hristos pentru reuşita fiecărui caz, mai mult chiar decât munca.

Când eram predicator, străbăteam Evvia şi am ajuns într-un sat care era ridicat lângă mare. Toţi locuitorii erau pescari. Se plângeau că, deşi munceau din greu şi pescuiau cu noile unelte, cu mreje care pescuiesc adânc în mare, rezultatul pescuitului lor ştiinţific nu era satisfăcător. De multe ori se întorceau cu mrejele goale. Un pescar cu părul alb, care a urmărit discuţia, luă cuvântul şi spuse: „Când eram copil, mergeam cu cei mai mari să pescuiesc. Pescuiam cu acele unelte vechi ale meşteşugului pescăresc. Şi prindeam peşti mulţi. Şi toţi ne minunam. Aveam binecuvântarea lui Hristos. Pentru că noi toţi, mici şi mari, intrând în bărci, ne făceam cu multă umilinţă cruce, nici unul nu înjura, nici unul nu vorbea ruşinos, nici unul nu făcea neorânduieli, lucruri urâte. Pe când acum, nu numai pe uscat, ci şi pe mare şi pe bărci înjurăm şi facem fel şi fel de urâciuni. Nu avem – a spus bătrânul cu păr alb – binecuvântarea lui Hristos”.

De BINECUVÂNTAREA lui Hristos nu au nevoie doar pescarii. Au nevoie şi plugarii noştri şi toţi oamenii, în general.

Plugarii să cultive pământul cu cele mai perfecte maşini. Să semene cea mai aleasă sămânţă. Să îngraşe ogoarele cu cele mai bune îngrăşăminte. Să le stropească cu medicamente agricole. Să le supravegheze agronomul şi să-şi dea sfaturile sale pentru o mai bună cultivare. Dar dacă nu există binecuvântarea lui Hristos, toate sunt deşarte. Deoarece, pentru ca pământul să rodească, are nevoie şi de soare, şi de apă, şi de aer curat. Dar acestea cine le dă? Hristos! Acesta este Creatorul şi Ziditorul a toate, al Universului. Hristos dă soarele, Hristos apa, Hristos aerul. Dacă cerul nu plouă, dacă soarele nu trimite razele sale, dacă aerul este infectat, toate se vor veşteji şi se vor usca. Pescari şi plugari şi muncitori, toţi de obşte, avem nevoie de binecuvântarea lui Hristos.


(Din cartea „Picături din apa cea vie” a Mitropolitului Augustin Kandiotis de Florina)