PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA
SFÂNTULUI TEODOR STUDITUL
– 11 noiembrie –

ESTE NEVOIE DE MUSTRARE

În anii de demult, iubiţii mei, era în floare monahismul. Existau multe mănăstiri şi toate aveau călugări. În Eparhia noastră, de pildă, au fost multe mănăstiri: în Kladorrahi – Mănăstirea Maicii Domnului, în regiunea Kaimaktsalan – Mănăstirea Sfântului Haralambie, pe înălţimea istorică a Florinei, la 1033 m – Mănăstirea Sfântului Marcu, în Pisoderi – Mănăstirea Sfintei Treimi, în mica insulă a Sfântului Ahilie două-trei mănăstiri, pe malurile prăpăstioase ale Prespei celei Mari – peşteri-mănăstiri. Şi în toate aceste mănăstiri existau călugări.
Existau atunci! Astăzi? Astăzi niciun călugăr. Mănăstirile s-au pustiit. Şi doar bisericile lor se mai păstrează şi se adună evlavioşii creştini în zilele de sărbătoare şi-şi amintesc de măreţiile trecute. Nicăieri vreun călugăr! Şi dacă vreodată apare vreun călugăr, oamenii de astăzi imediat îşi deschid gurile şi limbile şi varsă venin împotriva vieţii călugăreşti. Ce vor – zic – călugării în veacul XX? Ce oferă ei lumii?… Oameni nemulţumitori, câţi acuzaţi mănăstirile; dacă n-ar fi existat mănăstirile, n-ar mai fi existat Ortodoxia. Mănăstirile în anii cei de demult erau fortăreţe ale credinţei. Năşteau cuvioşi şi asceţi, martiri şi mărturisitori, dascăli şi părinţi ai Bisericii, care se nevoiau pentru credinţa ortodoxă. Iar în aceste mănăstiri în anii sclaviei, raialele aflau curaj şi mângâiere…
Unul dintre cei mai mari nevoitori ai petrecerii monahiceşti este şi Sfântul Teodor Studitul, căruia Biserica îi sărbătoreşte pomenirea pe 11 noiembrie. Să vedem repede viaţa lui, ca să ne minunăm de ce eroi au dat Mănăstirile.

***

Sfântul Teodor Studitul s-a născut în Constantinopol în veacul al IX-lea, în vremea necredinciosului împărat Constantin Copronim, care îi prigonea pe toţi cei care venerau sfintele icoane. Părinţii lui erau printre cele mai alese şi evlavioase familii din Cetate. Groaznicul eres al iconomahilor nu a putut să întineze câtuşi de puţin familia Sfântului Teodor. Părinţi şi copii, toată familia, rămăseseră credincioşi Ortodoxiei. În familie se distingeau cei doi fraţi: Teodor şi Iosif. Iosif a devenit Arhiepiscop al Tesalonicului.
Teodor avu o mare vocaţie faţă de ştiinţa de carte. Părinţii aveau toate mijloacele ca să-l trimită la studii. Şi Teodor a studiat retorica, poezia, filosofia şi alte ştiinţe şi a devenit unul din cei mai educaţi tineri din vremea sa. Ar fi putut să evolueze, să aibă mari funcţii şi să se desfăteze de onoruri şi de slavă. Dar Sfântul Teodor a ales un alt drum; a ales calea cea strâmtă şi îngustă a credinţei şi a virtuţii; a ales drumul Golgotei, viaţa crucificată, viaţa monahilor. În această alegere l-a ajutat mult un important monah din acea vreme, care se numea Platon şi care era unchiul lui, fratele mamei lui. Platon se nevoia într-un munte înalt din Olimpul Bithiniei şi venise în Cetate, ca să lupte pentru credinţa ortodoxă. Platon a fost găzduit în casa surorii lui, în casa Sfântului Teodor. Acolo, l-a cunoscut pe Teodor şi pe fratele său Iosif, şi prin cuvintele lui fierbinţi, dar mai mult decât toate prin exemplul său, a izbutit să aprindă un foc în inimile tinerilor şi în general ale întregii lui familii.
Teodor l-a urmat pe unchiul său şi s-a făcut călugăr lângă el în mănăstirea Sakudion. Acolo, a arătat o mare smerenie şi ascultare. Făcea cele mai grele munci ale mănăstirii şi se necăjea pe sine ca nimeni altul. Citea continuu Sfânta Scriptură, scrierile Părinţilor Bisericii şi Vieţile Sfinţilor, iar ochii i se umpleau de lacrimi, pentru că vedea în sfintele cărţi cum vrea Dumnezeu să fie omul şi cum omul cade în păcat, şi că de acolo, Dumnezeu Îl ia iarăşi pe păcătos, Îl ridică, Îl înalţă sus, până la stelele cerului, şi-l face să concureze cu sfinţii îngeri şi arhangheli. Slavă puterii şi iubirii Tale de oameni, Doamne!
Sfântul Teodor a scris nu doar cuvinte şi omilii, ci şi imne. Temele religioase, care îl emoţionau atât de mult, le-a transformat în poeme, în cântari. Şi aşa cum un îndrăgostit cântă ca să-şi exprime erosul lui, dragostea lui, aşa şi Sfântul Teodor făcea poeme religioase, ca să-şi exprime iubirea lui, erosul lui, faţă de Hristos. Frumoasele cărţi ale Bisericii – Octoihul, Penticostarul, conţin multe imne ale lui. Şi nu există în lume poeme religioase mai frumoase ca poemele pe care le conţin aceste cărţi. Picură miere, mierea Ortodoxiei.
Sfântul Teodor, după moartea unchiului său Platon, a ajuns egumen în mănăstirea Sakudion. După câţiva ani l-au chemat să fie egumen la vestita Mănăstire Studion, care era lângă Constantinopol. Mănăstirea Studion, în anii Sfântului Teodor progresase mult; s-a dovedit un bastion al Ortodoxiei.
Dar vremurile în care a trăit Sfântul Teodor erau foarte dificile. La palat, Împăratul Constantin, fiul Irinei, şi-a izgonit femeia legiuită şi trăia în chip nelegiuit cu alta. Şi s-a găsit un preot care i-a cununat la palat. Sminteala era mare. Dar nimeni nu a îndrăznit să mustre fărădelegea. Doar Sfântul Teodor Studitul, ca un alt Înaintemergător, l-a mustrat pe împărat şi i-a spus: „Nu ţi se cuvine ţie!”. Pentru această mustrare l-au arestat. L-au lovit şi l-au trimis în exil la Tesalonic. A doua oară a fost exilat când a protestat pentru că Patriarhul nu a vrut să-l caterisească pe acel preot linguşitor, care s-a dus la palat şi l-a cununat în chip nelegiuit pe împărat.
A treia oară a fost exilat când Împăratul Leon al V-lea Armeanul a vrut să dea jos icoanele. Atunci Teodor a protestat cu toată puterea sufletului său şi a făcut în Cetate un miting sau manifestaţie de protest religios împotriva necredinciosului împărat. Multe a suferit în acest ultim exil al său în Smirna. Nu doar el, ci şi sute din monahii lui, ce au fost exilaţi şi schilodiţi.
Multele exiluri şi chinuri îl epuizaseră pe Sfântul Teodor. Şi pe 11 noiembrie 826 şi-a dat duhul său lui Hristos, pentru a Cărui credinţă s-a nevoit atât de mult. Cu puţine zile înainte şi-a presimţit moartea, i-a strigat pe monahi, i-a sfătuit să păzească credinţa ortodoxă şi să rămână statornici şi neclintiţi. În ultima zi a spus monahilor să aprindă lumânări şi să cânte: „Fericiţi cei fără prihană”…, iar imediat ce au ajuns la stihul „În veac nu voi uita îndreptările Tale” (Psalmul 118: 93), şi-a dat duhul.

***

Iubiţii mei creştini, câţi aţi citit astăzi viaţa Sfântului Teodor Studitul; trăim şi noi astăzi în vremuri dificile. Fărădelegea şi necredinţa şi-au ridicat capul la înălţime. Îi ameninţă pe toţi. Cine îndrăzneşte să-i mustre pe aceştia care fac nelegiuire? Şi cu toate acestea, decât orice altă epocă, epoca noastră are nevoie de mustrare. Să-L rugăm pe Domnul să trimită iarăşi Bisericii Lui noi asceţi şi predicatori, care să imite exemplul neînfricatului erou al Ortodoxiei, Sfântul Teodor Studitul.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: “Myripnoa anthi”)