PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA APOSTOLUL DIN
DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI

(Galateni 2, 16-20)

HRISTOS TRĂIEŞTE ŞI ÎMPĂRĂŢEŞTE

“Mă răstignesc împreună cu Hristos; iar de-acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”
(Galateni 2, 20)

Trăim, iubiţii mei, trăim într-o epocă de groaznică neevlavie, necredinţă şi decădere morală. Vreţi dovezi? Altădată, dacă într-un sat se ducea un străin şi înjura de cele dumnezeieşti, nici o casă nu-i deschidea uşa să-i ofere ospitalitate. Dar acum lucrurile s-au schimbat. Nu numai că străinii, care vizitează satele, înjură liber cele dumnezeieşti, dar şi cei care locuiesc la sate consideră că nu e nimic dacă înjură şi blasfemiază cele dumnezeieşti. Şi nu este doar blasfemia singurul semn rău care arată neevlavia oamenilor faţă de Dumnezeul cel Preaînalt. Există şi alte semne, care arată că lumea nu este numai neevlavioasă, ci este şi atee şi nereligioasă. Un tânăr, de pildă, care a plecat din satul său şi s-a dus la universitate şi a studiat, întorcându-se în sat, este foarte diferit. Când era mic se ducea la biserică, ţinea lumânarea şi cădelniţa şi-l ajuta pe preot şi pe cântăreţ. Atunci era un copil minunat, ce părea ca un înger. Dar acum s-a schimbat cu desăvârşire. S-a făcut necredincios. S-a făcut un diavol. Ceva mai rău decât un diavol. Pentru că diavolul, cu toată răutatea şi decăderea lui morală, crede că există Dumnezeu. Aşa cum zice Scriptura: „Şi demonii cred şi se cutremură” (Iacov 2, 19). Dar tânărul, care s-a dus la şcoli şi la universităţi şi a învăţat câteva lucruri din ştiinţă şi creierii lui au prins aere, stă acum la cafenea şi spune locuitorilor din sat, că ştiinţa a demonstrat că nu există Dumnezeu, nu există Hristos, nu există rai şi iad, ci există doar materia. Desigur acestea, pe care le zice el, nu le zice ştiinţa. Ştiinţa, adevărata ştiinţă, crede. Crede în Dumnezeu. Crede în Hristos. Marii oameni de ştiinţă, care au un renume mondial, (astronomi, fizicieni, matematicieni, chimişti, medici, oameni de ştiinţă din toate ramurile), îşi mărturisesc credinţa, cred în Hristos. Dar tânărul, la care ne-am referit, nici n-a deschis vreodată cărţile marilor oameni de ştiinţă, ca să citească ce cred aceştia. Chipurile, el e mai înţelept decât aceia care şi-au cheltuit viaţa în ştiinţă, şi are nesimţirea şi obrăznicia să zică: Toate câte propovăduieşte religia creştină sunt toate minciuni; minciuni sunt şi cele despre însuşi Întemeietorul religiei noastre, Domnul nostru Iisus Hristos. Nu există nimic. Dumnezeu, zice, Dumnezeu a murit şi trebuie să-L înmormântăm…

***

Acest tânăr răspândeşte prin vorbele lui putoarea necredinţei consătenilor săi. Şi consătenii ce fac, când aud un necredincios că Îl neagă pe Dumnezeu? Se mânie şi se revoltă, cum s-ar fi mâniat şi s-ar fi revoltat, dacă i-ar fi înjurat cineva pe vreuna din rudele lor? Nu. Ascultă cuvintele necredinciosului fără nici un protest. Ce înseamnă asta? Înseamnă că credinţa în Hristos se stinge încet-încet şi numele lui Hristos, care este mai presus de toate numele îngerilor şi oamenilor, numele Lui nu-i mai mişcă. Mai e puţin şi vor accepta tot ce zice necredinţa contemporană prin gura oamenilor ticăloşi, care nu au învăţat nici litera „a” din abecedarul ştiinţei. Iar necredincioşii, văzând această răceală şi indiferenţă pe care o arată cei mai mulţi creştini, zic şi scriu că Hristos a murit, şi că aşa mort cum este nu mai provoacă nicio emoţie. O nouă credinţă, o credinţă în materie, credinţă în bunurile materiale se întinde şi ocupă lumea. Ce nenorocire, ce catastrofă!
Zic: A murit Hristos. Dar se înşeală. Cu toată marea amploare, pe care a luat-o în zilele noastre ateismul şi necredinţa, cu toate acestea există oameni care cred şi-L iubesc pe Hristos şi sunt gata pentru sfânt numele Lui să-şi verse şi sângele. Vreţi exemple? Acel copilaş, care în fiecare seară îşi încrucişează mânuţele şi-şi face rugăciunea înainte de a adormi; acel tânăr care nu urmează curentul contemporan al necredinţei şi al stricăciunii, ci se duce împotriva acestuia; acea femeie săracă, care se duce la biserică şi stă în faţa icoanelor şi cu lacrimi în ochi îşi face rugăciunea înaintea lui Dumnezeu; acel cioban care-şi paşte oile şi, când aude clopotul bătând, cu evlavie îşi face cruce; acel om de ştiinţă, care ca să rezolve marile probleme ale ştiinţei se roagă cu inimă fierbinte; acei astronauţi care zboară pe lună şi poartă cu ei ca pe o merinde indispensabilă Sfânta Scriptură, pe care o citesc spre însufleţire în călătoriile lor aventuriere şi periculoase; toţi aceştia vin să-i contrazică pe necredincioşii care zic că Hristos a murit.
Nu, necredincioşilor, Hristos n-a murit! Hristos trăieşte şi împărăţeşte. Trăieşte şi împărăţeşte în mica lui turmă, într-un mic număr de oameni credincioşi, trăieşte şi împărăţeşte în inimile oamenilor care cred în El. Hristos continuă şi-n veacul al XX-lea să aibă fierbinţi următori, care oricât ar fi de puţini, chiar dacă ar rămâne doar zece, aceştia sunt în stare să demonstreze că dragostea lui Hristos nu s-a stins, că Evanghelia Lui nu este o carte pe care trebuie să o îngroape în biblioteci, ca pe celelalte cărţi. Evanghelia e aplicabilă şi astăzi.

***

Iubiţii mei, dar cel care mai mult decât toţi creştinii din toate veacurile a demonstrat că Hristos n-a murit, este unul singur. Este Apostolul Pavel. O, Pavel! În gândul lui era Hristos, în simţămintele lui, Hristos. În cuvintele lui, Hristos. În scrierile lui, Hristos. În faptele lui, Hristos. Pretutindeni, Hristos. Pavel se afla într-o continuă comunicare cu Hristos. Înlăuntrul lui toate lucrurile păcătoase muriseră. Înlăuntrul lui trăia Hristos. Şi el, care părea cel mai nenorocit, era cel mai fericit om. Pentru că cine are în inima lui pe Hristos, are raiul. Cine nu-L are în inimă pe Hristos are iadul. Şi ar fi mai bine să nu se fi născut. Să credem asta, să înţelegem asta. Viaţa este Hristos, moartea este păcatul, care desparte pe om de Hristos. Pavel, care Îl trăia pe Hristos, pe drept a zis: „De acum nu mai trăiesc eu – cu răutăţile şi patimile mele – ci Hristos trăieşte întru mine” (Galateni 2, 20).

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi” din cartea „Apostolos”, Atena, 2001)