ÎN CUPTORUL NECAZURILOR

Sfântul Grigorie Teologul

(Aγιος Γρηγόριος ο Θεολόγος)

25 ianuarie

Ne aflăm, iubiţii mei, în prima lună a anului. Această lună, ianuarie, se numeşte „luna Părinţilor”. De ce se numeşte aşa? Pentru că sunt sărbătoriţi mulţi Părinţi. Cine sunt numiţi Părinţi? În limbajul Bisericii noastre Părinţi sunt numiţi acei bărbaţi bisericeşti minunaţi, care prin sfânta lor vieţuire, prin luptele lor împotriva rătăcirii şi a păcatului şi prin scrierile lor înţelepte au contribuit la întărirea Credinţei Ortodoxe pretutindeni în lume.
În luna aceasta se sărbătoreşte pomenirea multor astfel de Părinţi. Pe 1 ianuarie se prăznuieşte Marele Vasilie. Pe 10 ale lunii Grigorie de Nyssa. Pe 17, Antonie cel Mare. Pe 18, Marele Atanasie. Pe 19, Sfântul Marcu al Efesului – Evghenicul, care nu s-a închinat papei. Astăzi, pe 25 ale lunii, sărbătorim pomenirea unui alt mare Părinte al Bisericii, Grigorie Teologul – de Nazianz. Pe 28 sărbătorim pe Efrem Sirul; iar la sfârşitul lunii sărbătorim împreună pe cei trei ierarhi: Marele Vasilie, Grigorie Teologul şi Sfinţitul Gură de Aur. Iată deci, de ce această lună se numeşte luna Părinţilor.
Să-mi permiteţi, iubiţii mei, să vă spun puţine cuvinte despre eroul credinţei noastre a cărui sfântă pomenire o prăznuim astăzi – Grigorie de Nazianz.

***

Patria Sfântului Grigorie este Asia Mică, pământ sfânt. Satul lui – Nazianz. S-a născut din părinţi de viţă nobilă. Mama lui, Sfânta Nonna, era dintre femeile rare. Mama lui avea o mare dorinţă. O astfel de dorinţă nu mai găseşti astăzi. Care era dorinţa ei? Să o învrednicească Dumnezeu să nască un băieţel. Şi băieţelul ei ce să se facă? Să se facă preot, să-l închine lui Dumnezeu! Care mamă mai are astăzi o astfel de dorinţă?! Nonna îl ruga cu lacrimi pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i l-a dăruit pe Grigorie, care s-a născut în 325 d. Hr., anul în care s-a întrunit primul Sinod Ecumenic.
Grigorie de la o mică vârstă a iubit studiul. Tatăl lui l-a trimis la Cezareea, în Alexandria şi în cele din urmă la Atena, centrul ştiinţelor şi al artelor. Acolo a studiat. A avut prieteni pe Marele Vasilie, cu care s-a legat atât de strâns, încât prietenia lor a fost un model de bună-înţelegere (concordie). Erau ca un suflet în două trupuri. Dar nu s-a pregătit doar lumeşte. N-a învăţat doar filozofie, retorică, matematică, astronomie şi celelalte, ca să devină unul din cei mai învăţaţi ai timpul. S-a îngrijit să se educe după Hristos, să devină creştin adevărat. Pentru că o singură şcoală este cea mai înaltă: frica de Dumnezeu. „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Psalm 110, 10; Pilde 1, 7). Grigorie a studiat la şcoala Hristosului nostru. A trecut prin două universităţi.
O universitate este pustia. Da, pustia. Acolo a studiat. În pustie, unde a trăit Ilie Tesviteanul, Ioan Înainte-mergătorul, o mulţime de asceţi şi însuşi Hristos timp de 40 de zile.
În pustie a studiat, lângă asceţi, adevăraţii filozofi. Acolo a studiat trei cărţi, pe care noi nu le deschidem. Prima carte este sinele nostru. A doua carte este natura. A treia carte, mai înaltă decât toate, este Sfânta Scriptură. Arunca o privire asupra lui şi-şi spunea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Altădată îşi arunca privirea spre stelele cerului şi spunea: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalm 18, 2). Iar alteori îşi arunca privirea pe Sfânta Scriptură şi vedea că acolo i se descoperă atotfrumoasa persoană a lui Iisus Hristos.
Dar în afară de pustie a trecut şi printr-o altă universitate. Iar cealaltă universitate este durerea, necazul. Cel care n-a trecut prin durere, care nu a plâns, care nu şi-a udat perna cu lacrimi, nu a cunoscut ce înseamnă viaţă. A trecut prin multă durere Sfântul Grigorie. A suferit, deoarece a murit minunata sa mamă, tatăl său, sora sa Gorgonia. A plâns, deoarece a murit Marele Vasilie, pe care l-a jelit mai mult chiar decât pe mama sa. A fost în primejdia chiar de a se îneca în timpul unei călătorii. Naufragiu pe Marea Egee lângă Rodos, era în primejdie, şi a făgăduit lui Dumnezeu că i se va afierosi Lui.
A suferit din partea colegilor răi care îşi băteau joc de el, atunci când el cu Marele Vasilie cunoşteau doar două drumuri: spre biserică şi spre şcoală, la universitate.
A suferit de la oameni. A fost ales episcop într-o cetate mică, Sasima. Locuitorii ei, primitivi şi barbari, nu erau în stare să-l înţeleagă.
A suferit de la eretici, în principal de la arieni. În timp ce predica, două atentate de asasinat au pus la cale împotriva lui. Au intrat în biserică şi au început să arunce cu pietre în el. Nu mai era mult şi îl omorau acolo.
A suferit de la episcopii răi.
A suferit şi – de la cine? De la fiii lui duhovniceşti. Cât a plâns pentru ei Sfântul Grigorie, nu a plâns pentru toţi ceilalţi la un loc. Pe unul din fiii săi, pe aşa-numitul Maxim, l-a luat de copil sărac la curtea lui, l-a făcut diacon, preot, arhimandrit. L-a cinstit cu cele de mai sus, iar el l-a rănit. Mult mai mult decât toţi ceilalţi. Plângea şi suspina Grigorie.
A suferit. Dar a biruit. Pentru că avea cu el pe poporul credincios şi pe Dumnezeu. Şi dacă l-au părăsit fiii lui duhovniceşti, care s-au arătat nemulţumitori şi nerecunoscători, şi dacă arienii au luptat cu turbare împotriva lui, şi dacă asasinii au căutat să-l omoare, şi dacă părinţii lui au murit, Îl avea pe Dumnezeu. Îl avea pe Dumnezeul Treimic. Credea în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh. Şi în marile necazuri spunea: Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.
A demisionat din tron. Nu mai suporta răutatea, calomniile şi obrăzniciile. A părăsit Constantinopolul. S-a dus departe, în pustietate, şi acolo a alcătuit cântări preadulci. Cele pe care le auzim în biserică la Naşterea Domnului: „Hristos se naşte, slăviţi-L…” şi la Paşti: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm…” sunt ale lui Grigorie. L-a întrecut şi pe Pindar.
În sfârşit, şi-a încheiat viaţa într-un loc pustiu, într-o sihăstrie, cu desăvârşire singur, „întreţinându-se doar el cu Dumnezeu”. Iar sfântul său trup a fost în Capadocia până în 1922. Atunci, refugiaţii, lăsând toate, au luat doar trupul Sfântului Grigorie şi l-au adus în Elada. Astfel, se află în Noua Karvali (Nea Karvali), în afara Kavalei.
Acesta a fost marele Părinte – Sfântul Grigorie Teologul.

***

Ce învăţăm, fraţilor? Două lucruri.
Întâi, să îi mulţumim lui Dumnezeu, Care în Biserică, în fiecare clipă dificilă, trimite omul cel mai potrivit. Odată pe Marele Antonie, altădată pe Marele Atanasie, altădată pe Marele Vasilie, altădată pe Grigorie Teologul, altădată pe Marcu Evghenicul, altădată pe Cosma Etolianul. Un şir de bărbaţi, care au ţinut la înălţime stindardul Ortodoxiei. Să-I mulţumim pentru aceştia.
Al doilea, să învăţăm din necazurile Sfântului Grigorie. El a trecut prin cuptor ca aurul. „Ca pe aur în topitoare l-a încercat” pe el (Înţelepciunea lui Solomon 3, 6). Şi tu, dacă vrei să-ţi păstrezi credinţa, vei fi încercat. Spune-mi, ce te costă creştinismul? Crezi că eşti creştin pentru că aprinzi o lumânare şi faci o metanie? Pentru astea te voi numi creştin? Dacă vei fi credincios, vei fi prigonit. Dacă eşti ortodox, prieten al adevărului, om cu conştiinţă, vei suferi. Pentru că Duhul Sfânt zice: „Prin multe necazuri ni se cuvine nouă a intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22) şi „Cei ce vor să trăiască cu cucernicie… vor fi prigoniţi” (II Timotei 3, 12). Măcar de ne-ar învrednici Dumnezeu să fim prigoniţi ca şi sfinţii.
Aşadar, nu creştini morţi, ci vii, credincioşi şi hotărâţi, copii ai lui Grigorie, copii ai marilor Părinţi. Amin.

+ Augustin al Florinei, Prespei şi Eordeii
(Omilia Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kantiotis,
în Sfânta Biserică a Sfântului Panteleimon, Florina,  25 ianuarie 1976)
(traducere din elină: monahul Leontie)