„O TURMĂ, UN PĂSTOR”

(Ioan 10, 9-16)

OMILIE  A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA

LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE

(«Mια ποιμνη, εις ποιμην» εις τον ιερον Φωτιον ΜΕΤΑΦΡΑΣΜΕΝΟ ΣΤΑ ΡΟΥΜΑΝΙΚΑ)

– 6 februarie –

Iubiţii mei, ciobanul îşi iubeşte oile, se interesează de ele. Le conduce la păşuni şi la izvoare. Le paşte, le adapă, iar seara le aduce înapoi. Le numără şi le păzeşte în staul. Dacă lipseşte vreo oaie, ciobanul cel bun nu poate fi liniştit. Se întoarce înapoi şi aleargă până o găseşte. Şi când o găseşte, o pune pe umărul său şi o aduce în staul. În nopţile de iarnă, când în munţi este zăpadă şi coboară lupii, ciobanul este neliniştit. Şi păzeşte staulul cu câinii ciobăneşti. Aceştia latră şi nu-i lasă pe lupi să se apropie. Şi când o oaie se îmbolnăveşte, atunci se îngrijeşte de ea în mod deosebit.
Dar există un cioban care îşi iubeşte mai mult decât oricine oile. Şi acest cioban îndurător, ciobanul cel bun, este Domnul nostru Iisus Hristos. Oile lui suntem toţi oamenii. Oi cuvântătoare sau raţionale conduce Hristos.
Între ciobanul pe care-l cunoaştem şi Domnul nostru Iisus Hristos ca păstor al sufletelor există asemănări.
Precum ciobanul îşi ia oile şi le duce la păşuni şi la izvoarele cele răcoroase, aşa şi Hristos pe oile sale, pe creştini, îi conduce la păşuni. Care sunt aceste păşuni? Sunt sfintele cărţi, este predica Evangheliei, este Sfânta Scriptură. Aici pasc oile cele cuvântătoare.
Şi precum ciobanul a construit un staul şi acolo îşi adăposteşte şi îşi păzeşte oile, aşa şi Hristos a zidit Sfânta lui Biserică, care este staul şi acolo îşi adăposteşte şi îşi ocroteşte oile Sale cuvântătoare, pe creştini.
Şi precum ciobanul are câini ciobăneşti care latră, aşa şi Hristos în Biserica Lui are – şi vai dacă nu ar avea ! – câini ciobăneşti. Şi câinii ciobăneşti, care latră şi nu îi lasă pe lupi să se apropie, sunt propovăduitorii Evangheliei.
Şi precum ciobanul, când îşi pierde o oaie, nu se linişteşte până nu o găseşte, aşa şi Hristos nu s-a liniştit, ci a coborât din cele cereşti aici pe pământ, ca să afle oaia cea pierdută şi s-o conducă spre mântuire.
Şi ceva mai presus a adăugat Hristos. Niciun cioban nu-şi jertfeşte viaţa pentru oi; profită de pe urma oilor. Dar Hristos nu profită de pe urma oilor lui, nu le exploatează. N-are niciun folos de la creştini, dar El însuşi s-a jertfit pentru mântuirea omenirii.
Aşadar, Hristos este Păstorul cel Bun, precum zice în Evanghelie: „Eu sunt păstorul cel bun” (Ioan 10, 14). Şi noi suntem oile Lui. Hristos se îngrijeşte de Biserica Lui. Şi acum, când este în ceruri, continuă să se intereseze de oile Lui.
Odată, când erau ciobani cu mii de oi, nu puteau să le pască singuri. De aceea aveau şi ajutoare. Păstorul care avea  turma cea mare se numea marele baci, şi acesta avea ajutoare, pe baci, care îl ajutau. Aşadar, aşa se numeşte şi Hristos în Scriptură; nu este o denumire inventată de mine. Este să spunem marele baci, „arhipăstorul” (I Petru 5, 4), care are mii şi milioane de oi. Şi aici jos, pe pământ, are ajutoare, păstori cărora le-a încredinţat turma. Aceştia sunt preoţii, arhiereii, patriarhii, şi în general toţi clericii. Şi Biserica noastră, ca să-şi îngrijească mai bine oile, s-a împărţit în episcopii şi enorii, în mici şi mari.

***

Un astfel de bun păstor, din cei aşezaţi de Hristos peste oile Lui, este Patriarhul Fotie, care este sărbătorit astăzi.
Nu voi istorisi viaţa lui. Doar vă spun că s-a născut în veacul al IX – lea. S-a născut în Constantinopol, din părinţi evlavioşi şi aleşi. A studiat, s-a educat, a dobândit o mare înţelepciune, a devenit unul din cei mai învăţaţi oameni ai epocii lui. Atunci a apărut un mare pericol pentru Biserică. S-a arătat lupul sau, mai degrabă, ceva mai rău decât lupul, deoarece nu s-a arătat ca un lup, ci, ca să înşele oile şi să intre în staul şi să facă un rău mare, era îmbrăcat în piele de oaie. Era un lup cu chip de oaie. Şi acesta era papa de la Roma. Deci pe acest lup l-a izgonit Sfântul Fotie. Şi până astăzi suntem despărţiţi de papa.

***

– Dar de ce despărţiţi? Vor spune toţi cei care îi compătimesc pe franci (catolici). Există diferenţe între noi?
Da, există diferenţe. Pentru că papa şi francii învaţă lucruri care nu sunt conforme cu Biserica noastră.
– Care sunt acestea? Care sunt diferenţele noastre cu catolicii?
Trebuie să ştim diferenţele. Se duc ortodocşii în Europa şi nu ştiu diferenţele dintre noi şi apuseni, şi aceştia râd de ei şi îi fac de-ai lor.
1. Noi, ortodocşii, ne-am botezat în cristelniţă „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Tot trupul trebuie să fie acoperit cu apă. Cristelniţa este râul Iordan. Francii (catolicii) însă nu au cristelniţă. Au stropirea. Precum preotul îi stropeşte cu agheazmă pe creştini, aşa fac ei când botează. În realitate ei nu au Taina Sfântului Botez.
2. Noi, toţi ortodocşii, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos. A zis Hristos: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi; căci acesta este Sângele Meu…” (Matei 26, 26-27). Francii nu împărtăşesc Sângele lui Hristos, ci doar Trupul (ceea ce li se pare lor a fi Trupul lui Hristos – n. tr.).
3. Noi, Simbolul de credinţă, Crezul, nu l-am schimbat. Ei l-au schimbat. Acolo unde noi spunem „şi întru Duhul Sfânt…, care de la Tatăl purcede”, ei au adăugat că purcede „şi de la Fiul”.
4. Catolicii în biserici nu au icoane, ci statui ca vechii idolatri.
Şi multe alte diferenţe avem, pe care nu putem să le spunem aici şi acum. Aşadar de aceea suntem despărţiţi.
Papa a făcut tot ce a putut ca să îi convingă şi să-i rătăcească, să-i atragă de partea sa pe răsăriteni. Dar Sfântul Fotie a opus rezistenţă şi a spus „nu”. Precum noi în munţii Albaniei am spus italienilor „nu” şi ne-am păstrat libertatea noastră, aşa şi Fotie a spus „nu” papei şi a păstrat această ţară ortodoxă. Şi toţi Balcanii. Dacă astăzi noi suntem ortodocşi, dacă sunt ortodocşi sârbii, bulgarii, românii, ruşii, o datorăm acelui „nu”, pe care l-a spus atunci Sfântul Fotie papei, care voia să-şi supună întregul Răsărit.
Pe acest sfânt bărbat îl sărbătoreşte astăzi Biserica noastră.

***

– Dar, îmi veţi spune, este lucru bun despărţirea?
Nu, este un lucru ruşinos. Precum ruşinos este ca o familie să se fi despărţit, aşa şi aici. Suntem fragmente-fragmente, unii sunt franci (catolici), alţii protestanţi, unii penticostali, alţii de diferite alte erezii.
– Şi va exista întotdeauna această despărţire?
Nu, nu va exista. Dacă veţi merge la Naţiunile Unite, veţi vedea 157 de steaguri. Dar, precum zice Apocalipsa, va veni o zi în care toate neamurile, care acum sunt despărţite sub diferite steaguri, se vor uni. Da, toate aceste turme se vor uni, şi un singur steag, da, un singur steag va exista în lume. Şi acest steag este cinstita Cruce! Conducător al întregii lumi va fi Domnul nostru Iisus Hristos. Aceasta o zice Evanghelia pe care aţi auzit-o: „…şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).
Asta se va întâmpla numaidecât. Dar acum vom trece prin multe încercări, prin multe războaie, se va vărsa mult sânge, foarte mult sânge. Şi apoi umanitatea se va pocăi şi va cădea închinându-se lui Hristos. Şi atunci toate gurile şi toate inimile, şi munţii şi văile, şi stâncile şi râurile şi stelele cerului şi toţi vor spune: „Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin”

+ Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kantiotis
în Sfânta Biserică a Sfântului Fotie, în Pentavriso, Eordeea, 06.02.1974)

(traducere din elină: monahul Leontie)

**********************************************

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN KANTIOTIS LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE

–    6 februarie –

COMOARA NOASTRĂ

(“Ο ΘΗΣΑΥΡΟΣ ΜΑΣ” ΜΕΤΑΦΡΑΣΜΕΝΟ ΣΤΑ ΡΟΥΜΑΝΙΚΑ)

Iubiţii mei, suntem creştini ortodocşi. Adică aparţinem Bisericii care păstrează credinţa adevărată care este Ortodoxia. În Ortodoxie nu există minciună. Toată este adevăr. Este ca aurul care a trecut prin multe cuptoare şi este curat 100%. Lucrul acesta îl acceptă şi străinii, care nu aparţin Bisericii noastre. Biserica Ortodoxă are o măreţie. Îl emoţionează şi îl atrage pe acel om care are dispoziţie bună şi vrea să cunoască adevărul. De aceea se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-am născut ortodocşi şi să-L rugăm să rămânem fii credincioşi şi afierosiţi Ortodoxiei.
Dar pentru a ajunge până la noi Ortodoxia, a trebuit să aibă loc lupte şi să se verse sângele aleşilor ei copii. Mari Dascăli şi Părinţi au întărit credinţa ortodoxă prin învăţătura lor înţeleaptă şi prin luptele lor. Între marii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, care s-au luptat pentru întărirea Ortodoxiei, se disting doi: unul este Atanasie cel Mare, pe care îl sărbătorim pe 18 ianuarie, iar altul este Sfântul Fotie, pe care îl sărbătorim pe 6 februarie. Sfântului Fotie îi vom dedica această omilie a noastră.

***

Sfântul Fotie s-a născut în veacul al IX – lea d.Hr. în Constantinopol din părinţi bogaţi şi slăviţi. Rudele lor aveau poziţii înalte în stat şi în Biserică. Un unchi al tatălui său fusese patriarh şi se sfinţise: Sfântul Tarasie. Tatăl lui Fotie a fost un înalt funcţionar la palatul imperial.
De mic, Fotie a arătat vocaţie pentru studiu. Studia zi şi noapte. A fost educat ca nici un alt tânăr din vremea sa. Împăratul preţuia harismele lui şi l-a luat în slujba sa, unde foarte curând a ocupat o poziţie importantă. Serviciile imperiale i-au încredinţat cele mai dificile misiuni. Toţi se minunau de marea înţelepciune şi de capacităţile lui Fotie. Dar Fotie nu era făcut pentru afacerile politice. Dumnezeu îi rânduise ca într-o bună zi să devină unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Bisericii. Fotie, suflet smerit, niciodată nu şi-a închipuit că avea să urce în marile funcţii bisericeşti. Nu vâna măreţii şi slave. Dorea să rămână laic şi astfel să-şi ofere serviciile Bisericii. Pentru că şi un laic poate – fără rasă şi camilafcă – să slujească lui Dumnezeu şi să devină sfânt şi martir. Câţi mireni credincioşi nu au folosit Biserica mai mult decât preoţii şi episcopii, care din indiferenţă şi necredinţă au îngropat în pământ, au netrebnicit nepreţuiţii talanţi ai preoţiei! Sfântul Fotie era laic sau mirean. Mirean care era iubit şi preţuit de tot poporul; mirean credincios şi dedicat Bisericii; mirean, dar înflăcărat predicator al Evangheliei. Dar n-a rămas pentru totdeauna mirean. Împotriva voinţei lui, iubirea poporului şi preţuirea mai marilor l-au răpit şi l-au făcut patriarh. În câteva zile a devenit monah, ipodiacon, diacon, preot, iar în ziua de Crăciun în 857 a fost hirotonit episcop şi a luat asupra sa slujirea patriarhală.
Fotie patriarhul. S-a aprins atunci invidia celor care nu puteau să privească slava lui. Aceştia luptau împotriva lui şi îl bârfeau pretutindeni. Spuneau că este un lucru nemaiauzit ca un mirean să devină patriarh în câteva zile şi altele. Dar un sinod mare care a avut loc şi la care au participat şi reprezentanţii papei, a examinat învinuirile duşmanilor săi şi i-a dat dreptate. Fotie a rămas în tron. Învăţa şi catehiza poporul şi se îngrijea să răspândească Ortodoxia şi la alte popoare, care trăiau în idololatrie şi în rătăcire. Şi astfel de popoare au fost cele slave: sârbii, bulgarii, croaţii şi ruşii. Propovăduirea a avut succes în Bulgaria. Acolo au propovăduit doi mari misionari, Chiril şi Metodiu, pe care i-a trimis Sfântul Fotie. Regele bulgarilor Boris s-a botezat primul şi a primit un nou nume, numele de Mihail. Au trecut o mie de ani de când a avut loc minunea aceasta, un popor întreg din idolatru să devină ortodox.
Dar satana a invidiat această slavă a Bisericii. A venit alt împărat şi l-a izgonit cu forţa din tron pe Fotie şi l-a trimis în exil. Un sinod nelegiuit l-a condamnat. Mult a suferit în exil. Dar s-a întors din nou în tron. Poporul, când l-a văzut din nou pe Fotie în tron, s-a bucurat, iar Fotie cu un nou avânt şi cu un nou entuziasm a început iarăşi să propovăduiască Ortodoxia. Şi pentru că în Bulgaria intraseră oamenii papei pentru a atrage poporul de la Ortodoxie şi a-l face să se închine papei, Sfântul Fotie a luat măsuri: i-a invitat pe catolici să plece din Bulgaria şi să lase poporul în pace. Dar ei nu plecau şi continuau să semene în sufletul poporului zâzaniile, adică învăţăturile lor eretice. Atunci, Fotie a convocat un mare sinod, a condamnat învăţăturile eretice şi l-a afurisit pe papa.
De atunci a început schisma Bisericilor. Papa s-a despărţit de Ortodoxie şi continuă până astăzi să rămână despărţit. Şi cu toate că au trecut de atunci aproape 1100 de ani, papa nu ş-a recunoscut greşelile, ci rămâne nepocăit şi încearcă prin diferite acţiuni perfide să îi atragă pe ortodocşi de partea sa. Şi din nefericire există ortodocşi, clerici şi laici, episcopi şi chiar patriarhi, care nu vor să înţeleagă că Ortodoxia este în pericol din partea acţiunilor satanice ale papei.
Dar să revenim la Fotie. Duşmanii lui şi după această biruinţă împotriva papei nu s-au liniştit. L-au coborât pentru a doua oară din tron şi l-au trimis în exil. Patru ani a trăit în exil. Studia şi se ruga. În cele din urmă, pe 6 februarie 891 a murit.

***

Ce-am spus? „A murit?” Nu! Fotie nu a murit. Trăieşte împreună cu toţi martirii şi mărturisitorii şi aşteaptă a doua venire a Domnului ca să ia cununa. Dar Sfântul Fotie trăieşte şi în Biserica Ortodoxă. Pentru că tot ceea ce Sfântul Fotie a propovăduit şi noi astăzi propovăduim şi învăţăm. Şi precum Sfântul Fotie l-a condamnat pe papa ca eretic, aşa şi noi îl condamnăm pe papa nu doar pentru învăţăturile lui eretice mai vechi, ci şi pentru cele mai noi şi rămânem credincioşi Ortodoxiei. Ortodoxia, aceasta este nepreţuita noastră comoară.
Ortodoxia – comoara noastră, iubiţilor! Dar precum ne învaţă Evanghelia, această comoară nu trebuie să o ascundem, precum slujitorul cel viclean a ascuns talantul său în pământ. Nu! Să lucrăm. Să cultivăm talantul. Să ducem în lume această monedă autentică, care se numeşte Ortodoxia. Este bogăţie şi comoară. Este păcat să o ascundem şi să o îngropăm. Imitatori ai Sfântului Fotie, să propovăduim Ortodoxia la Răsărit şi la Apus şi să fim gata pentru păzirea şi răspândirea ei să suferim orice osteneală, necaz şi jertfă. Astfel, fiecare din noi se va învrednici să audă din gura lui Hristos: „Bine, slugă bună şi credincioasă! Peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21).

(traducere din elină: monahul Leontie)

**************************************************